Katie Holmes, prima apariţie într-o revistă după divorţul de Tom Cruise. Cum s-a schimbat actriţa - FOTO

Katie Holmes, care recent a intentat divorţul de Tom Cruise, a pozat pentru o revistă cu doar câteva zile înainte de a depune actele, iar diferenţa dintre Kate din timpul căsniciei şi cea de acum era deja vizibilă.

7125 afișări
Imaginea articolului Katie Holmes, prima apariţie într-o revistă după divorţul de Tom Cruise. Cum s-a schimbat actriţa - FOTO

Katie Holmes, prima apariţie într-o revistă după divorţul de Tom Cruise. Cum s-a schimbat actriţa (Imagine: www.magazinec.com)

Actriţa în vârstă de 33 de ani a pozat, cu câteva zile înainte de a depune actele de divorţ de Tom Cruise, pentru revista "C", scrie dailymail.co.uk.

În ciuda secretului legat de divorţ pe care îl păstra la momentul respectiv, Katie a fost relaxată la şedinţa foto, iar fotografiile rezultate arată acest lucru.

Actriţa a pozat în mai multe ţinute, printre care o rochie de seară, o cămaşă albă şi o haină de piele pe sub care nu poartă nimic altceva.

Interviul pentru revistă a avut loc cu doar o zi înaintea anunţului de divorţ.

"Era foarte sigură pe ea, iar numele care a lipsit complet din interviu a fost Tom Cruise. Nu s-a referit la el niciodată în pagini întregi de interviu, iar atunci când a fost întrebată dacă Suri a apropiat-o mai mult de soţul său, Katie a răspuns că nu ştie", a declarat Kelsey McKinnon, editor şef al revistei.

Katie Holmes, în vârstă de 33 de ani, a anunţat pe 29 iunie că a iniţiat procedura prin care a solicitat divorţul de Tom Cruise.

Actorul, care a împlinit 50 de ani, s-a declarat "întristat" din cauza divorţului, care se pare că l-a luat prin surprindere.

Cuplul s-a căsătorit într-un castel italian în 2006. Pentru Tom Cruise, acesta este cel de-al treilea divorţ. Actorul a fost căsătorit în trecut cu actriţele Mimi Rogers (1987-1990) şi Nicole Kidman (1990 - 2001). Cu cea din urmă, Cruise a adoptat doi copii - Isabella (19 ani) şi Connor (17 ani).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici