Kelly Osbourne a speriat doi hoţi de automobile din Londra

Kelly Osbourne, fiica rockerului Ozzy Osbourne, a reuşit să oprească furtul unui automobil din Londra, luni seară, după ce i-a speriat pe cei doi hoţi surprinşi asupra faptului.

433 afișări
Imaginea articolului Kelly Osbourne a speriat doi hoţi de automobile din Londra

Kelly Osbourne a speriat doi hoţi de automobile din Londra (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am oprit doi tineri care încercau să fure o maşină. Tot ce am spus a fost «Oi!» şi ei au fugit ca din puşcă. Nu mi-am dat seama că sunt chiar atât de înfricoşătoare!", a declarat starleta într-un mesaj postat pe contul ei de Twitter, informează accesshollywood.com.

În seara următoare însă, Kelly Osbourne a avut parte din nou de un episod "belicos", când aproape s-a luat la bătaie cu un bărbat, în restaurantul Nobu.

"Mă întristează faptul că angajaţii de la Nobu i-au permis unui bărbat să se certe şi să se bată cu mine, doar pentru că eu i-am cerut să nu-şi mai lovească paharul de masă!", a declarat Kelly.

Ulterior, ea a postat un alt mesaj, în care a precizat că directorul restaurantului Nobu din Londra a intervenit pentru a pune lucrurile în ordine şi i-a telefonat pentru a-şi cere scuze.

Kelly Osbourne este designer, cântăreaţă şi vedetă de televiziune.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici