Kim Cattrall la 56 de ani. Ce roluri a mai avut actriţa înainte de a deveni Samantha din "Sex and the City" - FOTO, VIDEO

Kim Cattrall, actriţa cunoscută pentru rolul său din serialul "Sex and the City” a împlinit 56 de ani. Mai puţin cunoscute sunt rolurile pe care aceasta le-a avut înaintea succesului venit odată cu interpretarea Samanthei Jones din serialul difuzat între 1998 şi 2004.

6760 afișări
Imaginea articolului Kim Cattrall la 56 de ani. Ce roluri a mai avut actriţa înainte de a deveni Samantha din "Sex and the City" - FOTO, VIDEO

Kim Cattrall la 56 de ani. Ce roluri a mai avut actriţa înainte de a deveni Samantha din "Sex and the City"

Câteva imagini mai vechi ale peliculei "Star Trek VI: The Undiscovered Country/Star Trek VI: Ţara nedescoperită" o înfăţişează pe Kim Cattrall în rolul locotenentului vulcanian Valeris, machiată conform specificului acestui film, cu sprâncene pronunţate şi urechi ascuţite, scrie Daily Mail.

Actriţa şi-a intrat bine în rol pentru producţia SF alături de elementele de recuzită precum pistoalele cu laser sau costumele necesare interpretării rolului ei. În scenele filmului Star Trek, Cattrall joacă alături de Wiliam Shatner (Captain Kirk) şi DeForest Kelley (Ofiţerul medical Leonard McCoy), încercând să evadeze din penitenciarul Klingon după asasinarea Înaltului Cancelar al acestui imperiu. 

După terminarea filmărilor pentru "Star Trek VI" un imens scandal a izbucnit după ce Kim Cattrall a susţinut că un fotograf ar fi reuşit să facă câteva poze nud cu aceasta chiar pe platourile de filmare. La scurt timp după izbucnirea scandalului fotografiile au fost distruse.

Cariera internaţională a lui Cattrall a pornit de la roluri jucate în pelicule precum: "Academia de Poliţie", "Probleme mari în cartierul chinezesc" şi "Star Trek". Şapte ani mai târziu Kim Cattrall şi-a definitivat cariera de actriţă prin rolul Samanthei Jones în producţia HBO "Sex and the City”. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici