Kirk Douglas a plâns de bucurie când a aflat că fiul său a învins cancerul

Actorul Kirk Douglas a spus că s-a simţit extrem de uşurat şi a plâns de bucurie după ce a aflat că fiul său, Michael, diagnosticat cu cancer la gât, a învins boala, potrivit contactmusic.com.

247 afișări
Imaginea articolului Kirk Douglas a plâns de bucurie când a aflat că fiul său a învins cancerul

Kirk Douglas a plâns de bucurie când a aflat că fiul său a învins cancerul (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Starul din "Spartacus", în vârstă de 94 de ani, a declarat pentru revista People că a izbucnit în lacrimi de bucurie după ce a auzit că Michael a scăpat de cancer, la patru luni după ce fusese diagnosticat cu această boală, într-un stadiu înaintat.

"Imediat m-am simţit cu mulţi ani mai tânăr. Nu mai mult de 85. Cred că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor. Câteodată, răspunsul lui este «nu», dar nu şi de această dată", a spus el.

Mai mult, Kirk Douglas se roagă ca fiul său să treacă cu bine şi peste radioterapie şi chimioterapie.

"Admir modul în care Michael a trecut peste această criză personală. A fost deschis şi onest cu familia lui, media şi cu publicul. A încercat să trăiască normal în ciuda presiunii zilnice şi a tratamentelor", a adăugat el.

Marţi, actorul american Michael Douglas, în vârstă de 66 de ani, a anunţat într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul la gât cu care a fost diagnosticat în august 2010.

Starul american a precizat însă că trebuie să facă teste în fiecare lună, pentru a se asigura că vindecarea este completă.

"Tatăl meu (actorul Kirk Douglas) are 94 de ani. Mă simt încrezător în ceea ce priveşte genele mele", a declarat Michael Douglas. "Însă am intrat în mod clar în a treia etapă a vieţii mele. Sunt mai conştient acum de timpul care mi-a mai rămas de trăit şi de felul în care vreau să mi-l petrec", a adăugat actorul american.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici