- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (25.08.2019, 13:48)
- Ana Obretin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Facem România Bine
- Ieși pe plus
- Video
Kit Harington, star al "Game of Thrones", va juca într-un film cu supereroi produs de Marvel
Actorul britanic Kit Harington, star al serialului de succes "Urzeala Tronurilor/ Game of Thrones", va juca în "Eternals", un lungmetraj cu supereroi din franciza Marvel, alături de Angelina Jolie şi Salma Hayek, relatează The Guardian.
213 afișări

Kit Harington, star al "Game of Thrones", va juca într-un film cu supereroi produs de Marvel
Kit Harington se alătură astfel colegului său din celebrul serial produs de HBO Richard Madden.
Din distribuţia filmului, programat pentru lansare în noiembrie 2020, mai fac parte Angelina Jolie, Kumail Nanjiani, Lauren Ridloff, Brian Tyree Henry, Salma Hayek, Lia McHugh şi Don Lee.
Anunţul a fost făcut la convenţia D23, organizată de Walt Disney Co. în Anaheim, în sudul Californiei.
"Eternals" este o poveste creată de artistul de benzi desenate Jack Kirby în 1976. Acţiunea acesteia este plasată cu milioane de ani în urmă, când un grup de fiinţe cosmice cunoscute ca "Celeştii/ The Celestials" a făcut experimente asupra oamenilor pentru a crea indivizi cu superputeri cunoscuţi ca "Eternii/ The Eternals". Acţiunile lor au declanşat un război cu personajele negative ale poveştii, cunoscuţi ca "Devianţii/ Deviants".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Digi a dobândit, cu sprijinul statului, monopolul absolut al piețelor audiovizualului
-
Healthcare Trends. Când alegem să facem RMN? Radiologia, componentă de bază a diagnosticului medical, dar România are 1.000 de specialişti la 500.000 de pacienţi oncologici
-
FT: Epocă de aur a globalizării, care a durat trei decenii, riscă să se încheie
-
"Niciodată nu a fost atât de rău". UNHCR: Numărul personelor forţate să fugă din calea conflictelor, a violenţei, a încălcărilor drepturilor omului şi a persecuţiilor a depăşit pentru prima data 100 de milioane
Cele două tabere s-au luptat de-a lungul istoriei. Grupul "The Eternals" a avut confruntări cu zei din mitologia greacă, cea romană şi cea nordică înainte de a părăsi Pământul cu scopul de explora stelele.
Filmul va fi regizat de Chloe Zhao, care a lucrat la peliculele "The Rider" şi "Songs My Brothers Taught Me". Scenariul este semnat de Matthew şi Ryan Firpo, iar directorul studiourilor Marvel, Kevin Feige, va fi responsabil de producţie.
În vârstă de 32 de ani, Harington a devenit celebru în 2011, cu rolul Jon Snow din epopeea HBO, care s-a încheiat anul acesta. Pentru acest rol a primit, printre altele, două nominalizări la prestigioasele Primetime Emmy, în 2016 şi anul acesta. De asemenea, Harington a jucat în filme precum "Pompeii" (2014) şi "Testament of Youth" (2014) şi şi-a împrumutat vocea personajului Eret din franciza "Cum să îţi dresezi dragonul/ How to Train Your Dragon".



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe