Kylie Minogue se teme că nu se va căsători niciodată

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue, care se reface după o lungă luptă cu un cancer la sân, a declarat într-un interviu pentru cel mai recent număr al revistei Glamour că îşi doreşte foarte mult un copil, dar se teme că nu se va căsători niciodată.

2 afișări
Imaginea articolului Kylie Minogue se teme că nu se va căsători niciodată

Kylie Minogue se teme că nu se va căsători niciodată

Cântăreaţa în vârstă de 40 de ani a dezminţit ştirea potrivit căreia s-ar fi împăcat cu actorul Olivier Martinez. Relaţia lui Minogue cu Martinez a durat patru ani şi s-a încheiat la începutul acestui an, după ce actorul francez a fost surprins cu top modelul israelian Sarai Givati, informează thisislondon.co.uk.

Speculaţiile asupra unei împăcări între Minogue şi Martinez au apărut după ce vedetele au fost surprinse într-o ipostază romantică, într-un restaurant în Paris. Deşi cântăreaţa şi actorul francez s-au despărţit în termeni amicali, Minogue spune că nu este pregătită să fie prietenă cu acesta.

Cântăreaţa a fost fotografiată în ultimele luni cu producătorul muzical Calvin Harris.

În cel mai complex interviu pe care cântăreaţa l-a dat după ce a fost diagnosticată cu un cancer mamar, în mai 2005, aceasta a recunoscut că s-a temut că boala îi va afecta negativ cariera.

"Cred că frumuseţea vine din interior şi am crezut acest lucru şi înainte de a mă îmbolnăvi. Dar eu nu mă văd aşa cum mă văd alţii. Când nu mai ai nimic şi trebuie să aştepţi să-ţi crească din nou genele şi părul de pe cap este uimitor. Îmi este greu să exprim ce am învăţat din această experienţă, dar s-a produs în mine o schimbare din punct de vedere fiziologic şi afectiv", a mai spus Minogue. "Corpul meu nu mai este cum a fost, dar este corpul meu", a adăugat aceasta.

"Vreau să găsesc echilibrul perfect între viaţa personală şi carieră", a spus diva australiană, adăugând: "şi o familie, este un lucru la care încă mai sper".

Când a fost diagnosticată cu cancer la sân, Kylie se afla în Australia, în cadrul turneului său "Showgirl". Cântăreaţa şi-a reluat cu succes turneul în noiembrie 2006.

Interviul acordat de Kylie revistei Glamour face parte din pregătirile acesteia pentru lansarea unui album, pe care a început să-l înregistreze pe vremea când era bolnavă.

"Abia renunţasem la eşarfă (pe care o purta pe cap pentru că şi-a pierdut părul în timpul chimioterapiei n.r.) şi am dorit să mă asigur că pot să mai fac ceea ce făceam şi înainte", a spus Kylie.

Ediţia pe luna noiembrie a revistei Glamour va apărea în cursul acestei săptămâni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici