Mai mult de o treime dintre americani cred că extratereştrii există. Cum s-ar descurca Barack Obama în cazul unei invazii

Mai mult de o treime dintre americani - 36% din populaţie, reprezentând 80 de milioane de persoane - consideră că extratereştrii există cu adevărat, potrivit unui sondaj realizat de postul de televiziune National Geographic, ale cărui rezultate au fost anunţate miercuri.

367 afișări
Imaginea articolului Mai mult de o treime dintre americani cred că extratereştrii există. Cum s-ar descurca Barack Obama în cazul unei invazii

Mai mult de o treime dintre americani cred că extratereştrii există. Cum s-ar descurca Barack Obama în cazul unei invazii (Imagine: Shutterstock)

Sondajul a fost realizat cu ocazia lansării unei serii de documentare despre OZN-uri, ce va fi difuzată vineri.

Aproape două treimi (65%) dintre americani, mai ales femei (68%) şi tineri (68%), cred că preşedintele Barack Obama s-ar descurca mai bine decât Mitt Romney, candidatul republican la alegerile prezidenţiale, dacă ar fi nevoit să lupte contra unei eventuale invazii extraterestre.

Peste 10% dintre americani cred că au văzut un extraterestru şi un american din cinci (20%) cunoaşte pe cineva care spune că a văzut un extraterestru.

Mai mult de şapte americani din zece (71%) cred că şansele ca extratereştrii să existe cu adevărat sunt mai mari decât şansele referitoare la existenţa supereroilor. În cazul unui atac asupra Terrei, mai mult de un american din cinci (21%) l-ar chema în ajutor pe uriaşul Hulk, 12% ar cere ajutorul lui Batman, iar 8% l-ar chema pe Spiderman.

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.114 americani adulţi, în perioada 21 - 29 mai, cu o marjă de eroare de +/- 2,9%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici