Maria Băsescu şi Elena Udrea, nominalizate la premiul "Politicianul Anului"

Maria Băsescu şi Elena Udrea au fost nominalizate la premiul "Politicianul Anului", acordat în cadrul celei de-a patra ediţii a Business Woman Gala, care are loc pe 26 aprilie, informează organizatorii, The Marketer Group.

268 afișări
Imaginea articolului Maria Băsescu şi Elena Udrea, nominalizate la premiul "Politicianul Anului"

Maria Băsescu şi Elena Udrea, nominalizate la premiul "Politicianul Anului" (Montaj Foto)

The Marketer Group organizează, pe 26 aprilie, la Hotel Athenee Palace Hilton Bucureşti, Business Woman Gala, ediţia a 4-a.

Business Woman Gala este un eveniment anual dedicat femeilor, persoane din top managementul companiilor şi antreprenori din România. În cadrul evenimentului sunt celebrate 33 de femei de afaceri care s-au distins în anul precedent.

În cadrul evenimentului va fi lansat şi Anuarul "33 Romanian Business Women Hall of Fame", Ediţia a 4-a.

În cadrul Business Woman Gala, organizatorii acordă şi premii speciale, printre care şi cel de "Politicianul Anului". Anul acesta există două nominalizări: Elena Udrea şi Maria Băsescu.

"Ne-am gândit să punem faţă în faţă două modele de politician: ministrul Elena Udrea, exuberant, expansiv, super-comunicativ, un om de acţiune, căruia nu îi este teamă să genereze controverse, şi Prima Doamnă a României, Maria Băsescu, un exemplu de diplomaţie, discreţie, clasă. Considerăm că Elena Udrea este de departe cel mai bun ministru din actualul Guvern, poate şi pentru simplul motiv că a înţeles să facă lucruri, să atragă fonduri, să investească, să pună maşinăria economiei - pe portofoliile de care se ocupă - în miscare, în timp ce ceilalţi miniştri au ales să se plângă de lipsa de fonduri sau să pună firmele şi oamenii la zid şi să transforme România într-o ţară de executaţi silit. În acelaşi timp, considerăm că Maria Băsescu a avut un rol decisiv, prin clasa pe care a demonstrat-o în ultima campanie electorală, în realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României", a declarat a declarat Alexandru Răducanu, fondatorul The Marketer Group.

"Unii vor spune că Maria Băsescu nu este politician. Aceia nu au înţeles nimic din politică", precizează organizatorii Business Woman Gala.

Anul trecut, preşedintele Camerei Deputaţilor, democrat-liberala Roberta Anastase, a fost desemnată "Politicianul anului", la Gala Business Woman.

The Marketer Group este un trust de presă de business, înfiinţat în 2006 şi deţinut de Alexandru Răducanu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici