Meghan Markle, însărcinată, a refuzat să-şi anuleze vizita într-o zonă cu risc de infectare cu Zika | FOTO, VIDEO

Meghan de Sussex, care este însărcinată, şi soţul ei, prinţul Harry al Marii Britanii, au refuzat să îşi anuleze vizita oficială în Tonga şi Fiji, două zone cu risc de infectare cu virusul Zika, deşi acest tip de infecţie poate provoca malformaţii fătului, potrivit cnnn.com.

1156 afișări
Imaginea articolului Meghan Markle, însărcinată, a refuzat să-şi anuleze vizita într-o zonă cu risc de infectare cu Zika | FOTO, VIDEO

Meghan Markle, însărcinată, a refuzat să-şi anuleze vizita într-o zonă cu risc de infectare cu Zika

Informaţia despre sarcina ducesei Meghan de Sussex a fost făcută publică luni, de biroul de presă al cuplului regal.

"Alteţele lor regale ducele şi ducesa de Sussex sunt încântaţi să anunţe că ducesa de Sussex va naşte un copil în primăvara lui 2019", se arata în mesajul publicat pe contul de pe platforma de micro-blogging Twitter al palatului Kensington, reşedinţa lor oficială.

Copilul va fi al şaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după bunicul patern, prinţul Charles, unchiul său, prinţul William, cei trei copii ai acestuia, prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis, şi tatăl său, prinţul Harry.

De asemenea, bebeluşul va fi unul dintre primii membri metişi de rang înalt din familia regală britanică - despre regina Charlotte (1744 - 1818) se spune că era metisă, iar aceasta a avut 15 copii.

Deşi însărcinată, ducesa Meghan a plecat, totuşi, alături de soţul ei, într-o vizită oficială de două săptămâni în Australia, Noua Zeelandă, Tonga şi Fiji. Prinţul Harry a fost numit recent ambasador al tineretului din Comonwealth.

Totuşi, Tonga şi Fiji sunt zone cu risc de infectare cu virusul Zika, ce se transmite prin intermediul înţepăturilor de ţânţari. Virusul Zika provoacă defecte congenitale, iar oficialii din domeniul sănătăţii le sfătuiesc pe femeile însărcinate să evite să meargă în zone de risc.

Surse apropiate cuplului regal au declarat, totuşi, pentru CNN că medicul ducesei Meghan a luat în considerare toate riscurile, înainte ca aceasta să plece în călătorie.

Şi chiar în prima zi a vizitei în Australia, prinţul Harry a primit primul cadou oficial pentru viitorul bebeluş, o pereche de cizmuliţe Ugg şi un cangur din pluş, dăruite în Sydney, de guvernatorul general Peter Cosgrove.

De asemenea, cuplul regal a vizitat Grădina zoologică Taronga din Sydney, unde "a făcut cunoştinţă" cu doi koala şi puii acestora, parte a unui program de conservare a speciei iniţiat de instituţie.

Prinţul Harry al Marii Britanii, în vârstă de 34 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai, iar ceremonia a fost una impresionantă, tradiţională, presărată cu elemente moderne, care s-a desfăşurat sub privirile lumii întregi.

Prinţul Harry, fiul cel mic al prinţului moştenitor Charles şi al regretatei prinţese Diana, şi Meghan Markle au o relaţie din iulie 2016 şi s-au logodit în noiembrie 2017.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici