Metallica îşi lansează propriul festival în iunie

Trupa americană Metallica a anunţat că îşi va lansa, în luna iunie, propriul festival muzical, numit Orion Music + More.

309 afișări
Imaginea articolului Metallica îşi lansează propriul festival în iunie

Metallica îşi lansează propriul festival în iunie (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Festivalul Orion Music + More va avea loc în localitatea Bader Field din statul american New Jersey, în perioada 23 - 24 iunie. Metallica va fi unul dintre capetele de afiş ale festivalului, informează contactmusic.com.

"După atât de mulţi ani în care am cântat la festivaluri legendare din lumea întreagă, precum Reading, Roskilde, Werchter, Rock Im Ring, Rock In Rio, Lollapalooza şi nenumărate altele, sperăm să putem să răspândim buna dispoziţie şi sentimentul diversităţii muzicale şi aici, în Statele Unite", se afirmă într-un mesaj postat pe site-ul trupei Metallica.

Toboşarul Lars Ulrich a declarat: "Aveam de mulţi ani ideea aceasta, de a avea propriul festival, cu multe trupe şi stiluri muzicale, cu multă distracţie şi jocuri. În sfârşit, în acest an, chestiunile practice s-au rezolvat în acelaşi timp şi acum suntem extaziaţi de faptul că vom putea aduce festivalul Orion în faţa fanilor şi a prietenilor noştri, dar şi a altor curioşi".

La acest festival şi-au confirmat deja participarea trupele Arctic Monkeys, Avenged Sevenfold şi Modest Mouse.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor '80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului trash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor. Trupa a susţinut trei concerte în România, dintre care cel mai recent în vara anului 2010, în cadrul Festivalului Sonisphere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici