Michael Phelps ar putea juca în rolul lui Tarzan

Înotătorul american Michael Phelps ar putea interpreta rolul principal într-un nou film din seria "Tarzan", ce va realizat de britanicul David Yates, regizorul ultimelor patru lungmetraje din franciza "Harry Potter"

253 afișări
Imaginea articolului Michael Phelps ar putea juca în rolul lui Tarzan

Michael Phelps ar putea juca în rolul lui Tarzan (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Pentru distribuţia acestui proiect cinematografic, cineastul britanic are deja câteva idei. Astfel, el îşi doreşte ca Tarzan să fie interpretat de multiplul campion olimpic Michael Phelps, afirmă publicaţia Sunday Times. Deşi unii ar putea spune că distribuirea campionului american în acest rol este o idee mai puţin inspirată, în istoria cinematografiei a mai existat un înotător celebru, şi el medaliat cu aur la Jocurile Olimpice, care a interpretat acelaşi rol al eroului din junglă.

Dacă Phelps va accepta această propunere, el nu va fi primul campion olimpic care îl va juca pe Tarzan. Acest personaj a avut parte de un succes uriaş începând din anii 1930, atunci când a fost interpretat de cel mai mare înotător din epocă, Johnny Weissmuller. Acest american de origine română a acceptat rolul în 1932, după ce a fost remarcat de directorii studiourilor MGM pentru fizicul său de atlet şi pentru trăsăturile lui plăcute vederii. Palmaresul sportiv al lui Johnny Weissmuller i-ar face să pălească de invidie pe mulţi dintre atleţii din zilele noastre. Cvintuplu campion olimpic la nataţie (în perioada 1924 - 1928), Weissmuller a câştigat şi o medalie de bronz la polo (1924). Autorii articolului postat pe site-ul revistei Paris Match consideră că Johnny Weissmuller este un Michael Phelps al deceniului său. Cu cele 28 de recorduri mondiale ale sale şi ţinând cont de infrastructura din epocă, Johnny Weissmuller este considerat unul dintre cei mai buni înotători din toate timpurile.

Această stare de fapt ar putea înclina balanţa în favoarea lui Phelps, care nu riscă să devină ridicol în "confruntarea" cinematografică cu Johnny Weissmuller în rolul lui Tarzan. Înotătorul american are în palmares 22 de medalii olimpice. Phelps, care la vârsta de 27 de ani şi-a anunţat retragerea din competiţii, ar putea astfel să devină cel de-al doilea star olimpic care va interpreta acest rol.

Deja un star de talie mondială pe plan sportiv, el ar putea să strălucească în curând şi pe covorul roşu. Recent, înotătorul american a devenit imaginea oficială a brandului Louis Vuitton şi a apărut deja într-o campanie publicitară alături de gimnasta Larisa Latînina, fosta deţinătoare a recordului de medalii olimpice (18), record doborât de Phelps, după ediţia Jocurilor Olimpice de la Londra.

Tarzan este un personaj fictiv creat de Edgar Rice Burroughs în 1912, care a apărut în premieră în volumul de benzi desenate "Tarzan of the Apes". Tarzan este fiul unor aristocraţi englezi, debarcaţi în jungla africană, în urma unei revolte. După moartea părinţilor săi, Tarzan este crescut de un trib de primate, denumite de Burroughs "orangs", o specie necunoscută de oamenii de ştiinţă, dar care prezintă câteva caracteristici comune cu gorilele, cimpanzeii şi primele triburi de hominizi, în special o formă primitivă de limbaj. Supravieţuind în junglă de la o vârstă foarte fragedă, Tarzan are capacităţi fizice superioare celor ale atleţilor din lumea civilizată. El este înzestrat şi cu un intelect superior şi învaţă limba engleză singur, folosindu-se de cărţile pe care părinţii lui le-au adus cu ei în junglă. Tarzan întâlneşte oameni pentru prima dată atunci când el devenise deja adult. Pleacă în America (în oraşul Baltimore), dar sfârşeşte prin a fi respins de civilizaţia modernă şi decide să se întoarcă în junglă.

Volumul original a fost urmat de alte 25 de continuări şi a generat numeroase ecranizări, în care rolurile principale au fost interpretate de-a lungul anilor de actori celebri, precum Johnny Weissemuller, Christopher Lambert şi Casper Van Dien.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici