Michael Sheen vrea să interpreteze rolul lui John Lennon într-un film despre The Beatles

Actorul britanic Michael Sheen, celebru pentru rolurile din filmele "Regina/ Queen" (2006) şi "Frost/ Nixon" (2008), vrea să interpreteze rolul lui John Lennon într-un lungmetraj despre legendara formaţie The Beatles, informează femalefirst.co.uk.

34 afișări
Imaginea articolului Michael Sheen vrea să interpreteze rolul lui John Lennon într-un film despre The Beatles

Michael Sheen vrea să interpreteze rolul lui John Lennon într-un film despre The Beatles (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul a mai jucat de-a lungul timpului roluri în care a interpretat personaje simbol ale Regatului Unit, precum fostul premier Tony Blair, în filmul "Regina". Surse apropiate actorului spun că lui Sheen i-ar plăcea foarte mult să îl interpreteze pe John Lennon într-un film despre The Beatles, dar este convins că va fi distribuit mai degrabă în rolul lui Paul McCartney.

"Eu aş vrea să-l interpreteze pe Lennon, dar probabil că aş fi distribuit să-l joc pe McCartney", a declarat el.

Actorul în vârstă de 40 de ani, care a jucat şi rolul jurnalistului David Frost în filmul "Frost/Nixon", va apărea pe afişul filmului "New Moon", următorul opus din seria "Amurg/ Twilight", şi va interpreta rolul personajului negativ Ernst Stavro Blofeld în cel de-al 23-lea film din seria "James Bond".

The Beatles a fost una dintre formaţiile care au influenţat enorm era rock care le-a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritm), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) şi Ringo Starr (baterie). În 2004, revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul întâi în topul 100 al celor mai mari artişti ai tuturor timpurilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici