Moartea misterioasă a unei vedete: De ce a fost redeschisă ancheta, după 30 de ani în care decesul a fost considerat un accident - FOTO

Poliţia americană a anunţat, joi, că a redeschis ancheta în cazul morţii actriţei Natalie Wood, decedată în circumstanţe misterioase, în timpul unei croaziere făcute în largul coastelor Californiei, în 1981.

8444 afișări
Imaginea articolului Moartea misterioasă a unei vedete: De ce a fost redeschisă ancheta, după 30 de ani în care decesul a fost considerat un accident - FOTO

Moartea misterioasă a unei vedete: De ce a fost redeschisă ancheta, după 30 de ani în care decesul a fost considerat un accident (Imagine: Shutterstock)

Acest demers al poliţiei are la bază noi informaţii despre moartea actriţei americane, al cărei deces a fost considerat la acea vreme un simplu accident, dar care s-a aflat ulterior la baza multor speculaţii, precizează un comunicat emis de biroul şerifului din comitatul Los Angeles (LASD).

La vârsta de 43 de ani, Natalie Wood a fost găsită înecată în apropiere de Catalina Island din golful oraşului Los Angeles, pe 29 noiembrie 1981. LASD şi procuratura din Los Angeles au ajuns, atunci, la concluzia că moartea actriţei a fost un accident.

Potrivit comunicatului LASD, anchetatorii de la Brigada de omucideri au fost contactaţi de mai multe persoane care afirmau că deţin informaţii suplimentare despre circumstanţele în care a murit actriţa, determinând astfel biroul şerifului "să arunce din nou o privire asupra cazului".

Poliţia pare interesată în special de noile declaraţii ale căpitanului iahtului de agrement pe care se afla Natalie Wood, făcute cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la această tragedie, susţine cotidianul Los Angeles Times.

Natalie Wood şi cel de-al doilea ei soţ, Robert Wagner, au decis să îşi petreacă weeekend-ul de după Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving) la bordul iahtului lor de agrement "Splendour", în compania unui invitat, actorul Christopher Walken, potrivit anchetei originale.

Ei au mâncat într-un restaurant de pe chei, înainte de a urca la bordul iahtului pentru a ciocni un pahar, în momentul în care o dispută violentă a izbucnit între Robert Wagner şi Christopher Walken.

Natalie Wood a plecat de pe puntea vasului, îndreptându-se spre cabina principală, dar, când Richard Wagner a intrat în cabină, la puţin timp după incident, când cei doi bărbaţi se calmaseră, actriţa nu era acolo. Ea urca din nou pe punte, pentru a lansa la apă o barcă pneumatică. Actriţa a fost găsită ulterior înecată.

"Am vorbit deja despre acest lucru de câteva milioane de ori. Nimeni nu a auzit nimic", a declarat Robert Wagner, citat de Los Angeles Times.

Natalie Wood, fiica unor imigranţi ruşi din San Francisco, al cărei nume real era Natalia Nikolaevna Zakharenko, a fost un copil-vedetă, transformat în ingenua preferată a camerelor de filmare şi apoi într-o actriţă versatilă, delicată şi naturală. Natalie Wood s-a remarcat în filmele "Penelopa/ Penelope" (1966), "Căutătorii/ The Searchers" (1956), "Cash McCall" (1960), "Rebel fără cauză/ Rebel without a Cause" (1955), "Poveste din cartierul de Vest / West Side Story" (1961), "Splendoare în iarbă/ Splendor in the Grass" (1961), "O idee genială/ Brainstorm" (1983) - ultimul ei lungmetraj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici