O cafenea din Olanda devine "Biserica universală şi unică a fumătorilor Domnului"

Un patron al unei cafenele din Alkmaar, nordul oraşului Amsterdam, îşi va transforma, miercuri, localul în "Biserica unică şi universală a fumătorilor Domnului", în încercarea de a scăpa de interdicţia fumatului în locuri publice, care a intrat în vigoare în Olanda pe 1 iulie.

238 afișări
Imaginea articolului O cafenea din Olanda devine "Biserica universală şi unică a fumătorilor Domnului"

O cafenea din Olanda devine "Biserica universală şi unică a fumătorilor Domnului" (Imagine: Mediafax Foto)

Sfânta treime venerată de biserică vor fi "fumul, focul şi scrumul", spune patronul cafenelei "Teiul", Cor Bush, care adaugă că vrea să apere "libertatea religioasă" ce figurează în constituţia Olandei, ţară majoritar protestantă, numărând multe "biserici".

Potrivit agenţiei de ştiri olandeze ANP, credincioşii care se vor alătura bisericii vor primi un card şi vor putea aprinde o ţigară.

Cei care nu au card de membru sunt consideraţi simpli clienţi şi trebuie să respecte interdicţia cu privire la fumatul în locurile publice.

Aproximativ zece cafenele şi-au manifestat dorinţa de a se alătura acestei "biserici", potrivit lui Bush, care vrea să pună pe faţada localurilor participante un certificat prin care să se precizeze că "această comunitate a bisericii fumătorilor este liberă să fumeze pentru a-l onora pe bunul Dumnezeu".

Sesizat de Red, o asociaţie a unor patroni de mici baruri, un judecător a refuzat săptămâna trecută cererea de amânare cu un an a punerii în aplicare a interdicţiei fumatului în cafenele.

Potrivit lui Red, care intenţionează să facă apel, legea ar trebui să facă excepţii pentru micile cafenele care au angajaţi puţini şi care nu au mijloacele necesare pentru a amenaja spaţii destinate fumătorilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici