O femeie din Australia a murit la un concurs de mâncat prăjituri

O femeie în vârstă de 60 de ani din Australia a murit în timpul unui concurs de mâncat prăjituri tradiţionale, relatează BBC

1539 afișări
Imaginea articolului O femeie din Australia a murit la un concurs de mâncat prăjituri

sursa FOTO: profimedia

O femeie în vârstă de 60 de ani din Australia a suferit o criză care i-a fost fatală, în timpul unui concurs de mâncat un număr cât mai mare de prăjituri tradiţionale, relatează BBC.

Evenimentul s-a ţinut la hotelul Hervey Bay din Australia şi prespunea mâncatul a cât mai multe prăjituri tradiţionale făcute din ciocolată şi fulgi din nucă de cocos.

Conform martorilor femeia a început să aibă probleme în momentul în care încerca să mânânce cât mai repede o prăjitură. 

O echipă de medici a fost chemată la faţa locului pentru a face manevre de resuscitare, însă femeia decedat puţin mai târziu la spital.

Organizatorii evenimentului îi încurajau pe participanţii la concurs să mânânce cât mai multe porţii din desertul tradiţional.

Fiecare concurent avea un platou mare de prăjituri tradiţionale în faţă şi un pahar de apă.

Patronii hotelului unde a avut loc incidentul au transmis printr-o postare pe social media, un mesaj de condoleanţe familiei concurentei care a murit.

Competiţiile de mâncat sunt foarte populare în Australia, prin acest obicei locuitorii celebrează venirea primilor europeni pe continent.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici