O siluetă misterioasă a fost descoperită în fotografii realizate de NASA pe Marte

O siluetă misterioasă, ce seamănă cu o femeie care ţine un braţ întins în faţă, poate fi remarcată într-o serie de fotografii realizate pe Marte de Spirit, unul dintre roboţii de explorare ai NASA aflaţi pe planeta roşie.

23 afișări
Imaginea articolului O siluetă misterioasă a fost descoperită în fotografii realizate de NASA pe Marte

Imagine preluată de pe site-ul publicaţiei dailymail.co.uk

În mod nesurprinzător, fotografiile au stârnit vâlvă pe internet, unii oameni speculând că există cu adevărat viaţă pe Marte, informează dailymail.co.uk. Alţii vorbesc, însă, de o iluzie optică provocată de peisaj.

Imaginile au fost transmise pe Pământ de Spirit, unul dintre roboţii de explorare ai NASA, care a fost plasat pe Marte în urmă cu patru ani. Verificările iniţiale nu au revelat nimic neaşteptat, dar, la o examinare mai atentă a astronomilor amatori, a apărut această imagine bizară.

Un internaut entuziast a postat următorul mesaj pe internet: "Imaginile sunt uimitoare. Nu mi-a venit să cred ochilor când am văzut ceea ce pare fi un extraterestru gol fugind pe Marte". Un altul scrie: "Dacă îmi arăţi o altă stâncă, într-o altă fotografie de pe Marte sau Pământ, care să arate în mod natural ca aceasta, îmi voi schimba părerea".

Cercetătorii de la Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au descoperit, în decembrie, un gheţar activ pe suprafaţa lui Marte, care ar putea, spun aceştia, să constituie un loc ideal pentru apariţia unor forme de viaţă. Imaginile gheţarului proaspăt au fost realizate cu camerele de înaltă rezoluţie ale sondei Mars Express, a Agenţiei Spaţiale Europene, prima misiune europeană pe planeta roşie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici