O versiune modernă a Trabantului

Compania Herpa, producător de modele miniaturale de autovehicule din Bavaria, a cumpărat drepturile asupra mărcii Trabant şi intenţionează să lanseze pe piaţă o versiune complet nouă a maşinii care a devenit un simbol al Germaniei de Est, transmite Reuters.

1 afișare
Imaginea articolului O versiune modernă a Trabantului

O versiune modernă a Trabantului

Noile Trabanturi nu vor mai fi echipate cu motoare poluante în doi timpi şi caroserii din plastic, dar vor păstra designul original, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul modelului Beetle produs de Volkswagen sau al noului Mini.

Trabantul a fost vehiculul cel mai popular din Germania de Est şi a fost produs fără modificări majore aproape 30 de ani.

În pofida interiorului neîncăpător şi a motorului slab, Trabantul a sfârşit prin a fi privit cu afecţiune, fiind ridicat la statutul de cult.

Herpa vrea să profite de nostalgia pentru "Trabi", prin crearea unei versiuni complet modernizate a acestuia.

"A apărut un nou Beetle, un nou Mini, este timpul pentru un nou Trabi. Ideea s-a bucurat de o primire fantastică", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Daniel Stiegler.

Herpa va prezenta, săptămâna viitoare, un model la scara 1:10 a conceptului, la Salonul Auto Internaţional de la Frankfurt. Nivelul producţiei va fi stabilit în funcţie de reacţia publicului cu această ocazie.

"O serie limitată de 5.000 de unităţi este cea mai probabilă opţiune. Negociem cu mai mulţi producători", a spus Stiegler.

Noul Trabant ar putea fi echipat cu un motor BMW, iar preţul de retail va fi de circa 50.000 de euro.

Modele vechi, recondiţionate, se vând în prezent pentru aproximativ 10.000 de euro, potrivit ofertelor existente pe site-urile de licitaţii online.

La lansarea sa pe piaţă, la sfârşitul anilor 1950, Trabantul urma să fie produs până în 1967. Noile proiecte de modele au fost însă respinse de autorităţile est-germane, din cauza costurilor.

Maşina a devenit un simbol al epocii comuniste, după ce imaginile cu est-germanii care traversau graniţa către Germania de Vest în Trabanturi, la căderea Zidului Berlinului, în 1989, au făcut înconjurul lumii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici