Life-Inedit

Cât de periculoasă este Inteligenţa Artificială? De ce Bill Gates, Stephen Hawking şi Elon Musk SE TEM de tehnologia în care marile companii investesc masiv

Când apărea în cinematografe, în 1984, filmul „The Terminator”, regizat de James Cameron, posibilitatea ca roboţii şi inteligenţa artificială să preia controlul asupra planetei părea ceva foarte îndepărtat.

VIDEO Corina renunţă la machiaj: „Aşa am ajuns să minţim”

Noua piesă „Fernando” lansată de Corina reprezintă o premieră pentru industria muzicală românească, artista apărând în majoritatea cadrelor fără machiaj. De asemenea, clipul este lucrat fără a interveni prin filtre sau măşti de post-producţie pe faţă sau pe corp.

Iubita Prinţului Harry va participa la nunta Pippei Middleton, sora Ducesei de Cambridge. Ce CONDIŢIE i s-a impus pentru a fi admisă pe lista invitaţilor

Actriţa Meghan Markle, iubita Prinţului Harry al Marii Britanii va participa la nunta Pippei Middleton, sora Ducesei de Cambridge, însă aceasta trebuie să întrunească o anumită condiţie pentru a fi admisă pe lista invitaţilor, potrivit revistei People.

FOTO Un bucătar din Alba a inventat parfumul comestibil, folosit la mâncărurile dulci, dar şi pentru corp

Un bucătar din Alba Iulia a inventat un parfum comestibil, pe care îl foloseşte pentru mâncărurile dulci, dar şi pentru corp. Esenţa este unică în România şi este testată de clienţii unui restaurant din municipiul Sebeş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Timiş: Mic dejun cu bucate tradiţionale, din gospodăriile sătenilor, oferit turiştilor din Margina

Turiştii care vizitează obiectivele din zona Margina, din judeţul Timiş, primesc un mic dejun gratuit cu bucate tradiţionale, din gospodăriile sătenilor, la infocentrul turistic al comunei, în cadrul unui proiect pilot de promovare turistică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ziua Pământului 2017. Muzeul Naţional de Geologie prezintă vizitatorilor toată istoria Terrei într-un tur gratuit

Muzeul Naţional de Geologie îşi deschide porţile pentru public pe 22 aprilie, între orele 11.00-15.00, pentru a marca evenimentul “Ziua Pământului”, unde specialiştii vor ghida participanţii prin toată istoria Terrei printr-un tur gratuit al muzeului.

FOTO, VIDEO Lady Gaga, surprinsă de camerele video în mijlocul unui SĂRUT PASIONAL la o benzinărie din California

Cântăreaţa pop Lady Gaga şi actorul Bradley Cooper s-au sărutat pasional pe o motocicletă, în parcarea unei benzinării, totul pentru un film bineînţeles, notează site-ul dedicat celebrităţilor TMZ.

FOTO Surpriză ŞOCANTĂ: Cum au ajuns şobolanii morţi să „joace” în campionatul Danemarcei

Când vine vorba de fair-play, fanii echipei Brondby par să se raporteze în mod aleatoriu la acest concept.

Cel mai bine păstrate secrete ale H&M. Ce dezvăluiri a făcut un fost angajat

O tânără care a lucrat în unul dintre magazinele gigantului suedez H&M timp de patru ani, a dezvăluit câteva dintre lucrurile observate la locul de muncă. Ea a alcătuit o listă de sfaturi pentru clienţii H&M, publicate iniţial pe site-ul popsugar.com.

FOTO Marinela Niţu, aspect ŞOCANT, din cauza operaţiilor estetice

Fosta iubită a lui Miron Cosma, Marinela Niţu, are mari probleme din cauza operaţiilor estetice. Chipul ei altădată motiv de mândrie, a ajuns să fie aproape transfigurat.

Cea mai simpatică metodă pentru a-i pedepsi pe cei mici. Funcţionează GARANTAT

O mamă a gândit cea mai tare metodă de a-şi pedepsi copiii. De fiecare dată când se ceartă, cei doi sunt puşi să danseze înghesuiţi în acelaşi tricou.

Ziua Pământului 2017. NASA ne oferă ocazia să „adoptăm” o parte din Terra şi lansează un SOS către extratereştri – FOTO

Cu câteva zile înainte de Ziua Pământului, care se serbează pe 22 aprilie, NASA a lansat un site pe care oamenii pot „adopta” părţi ale planetei. Agenţia spaţială a împărţit Terra în 64.000 de zone care pot fi adoptate, iar utilizatorilor care îşi introduc numele pe site le este alocată una la întâmplare.

Donald Trump, în cădere liberă în sondaje la aproape 100 de zile de la preluarea mandatului. Ce cred americanii despre promisiunile preşedintelui SUA

Tot mai puţini americani au încredere în preşedintele lor, potrivit ultimului sondaj Gallup, care arată că 45% dintre respondenţi cred că Donald Trump îşi va ţine promisiunile, faţă de 62%, nivelul înregistrat în luna februarie, în scădere cu 17 procente, relatează The Washington Post.

GALERIE FOTO De ce este DEZASRU când trenurile întârzie în China. Cum arată 100.000 de oameni aşteptând în frig

Peste 100.000 de pasageri au rămas blocaţi lângă o gară din China, după ce mai multe trenuri au fost amânate din cauza ninsorii.

Ce efecte au asupra copiilor tabletele sau smartphone-urile

Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că micuţii, cu vârste cuprinse şase şi 11 luni, care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puţin.

Topul celor mai IEFTINE destinaţii turistice cu plajă din Europa în 2017: Vecinii bulgari, cap de listă

Cum Paştele a trecut, vacanţa de vară este la o aruncătură de băţ, iar destinaţiile turistice încep să fie o prioritate pentru majoritatea persoanelor. Cu acest gând, Post Office Travel Money din Marea Britanie a întocmit o listă a celor mai ieftine destinaţii estivale de vacanţă din Europa.

Cum să-ţi protejezi ochii dacă lucrezi în faţa calculatorului toată ziua

Dacă lucrezi în faţă toată ziua cunoşti aceste simptome - te simţi iritat, ochii sunt obosiţi, privirea ţi-e înceţoşată şi poate te ia şi durerea de cap pe la finalul zilei de muncă.

Legătura dintre ce simţi şi ce mănânci – alimentele stărilor sufleteşti

Strămoşii noştri mâncau pentru a supravieţui; mâncau pentru că le era foame sau poate pentru a sărbători vreo victorie împotriva unui trib rival.

Profesori de la Princeton, Harvard şi Yale îţi spun ce cărţi ar trebui să citeşti

Dascăli din cele mai importante 10 universităţi americane au împărtăşit celor de la Business Insider titlul cărţii pe care ei o consideră esenţială.

GALERIE FOTO Spectacolele de reconstituire antică şi luptele dintre daci şi romani, reluate la Alba Iulia

Spectacolele de reconstituire antică au fost reluate, luni, la Alba Iulia şi se vor desfăşura până în luna octombrie. La spectacolele de reconstituire antică şi luptele între daci, romani şi gladiatori au asistat, luni, peste 200 de persoane.

Documente legate de moartea lui Prince, DEZVĂLUITE: Prescripţiile pentru opioide, emise pe numele managerului artistului

Calmante cu opioide - unele în flacoane cu numele Kirk Johnson pe etichetă - au fost găsite în mai multe locuri din Paisley Park după decesul superstarului Prince, anul trecut, arată documente juridice desigilate, obţinute de site-ul CNN.

INTERVIU pentru ANGAJARE: Ce trebui să răspunzi la întrebarea ”De ce să te angajăm pe tine?”

Întrebarea ”De ce să te angajăm pe tine?” este una dintre cele mai comune întrebări care sunt puse în cadrul unui interviu de angajare. Site-ul Independent.co.uk scrie cum poţi să răspunzi cel mai bine la această ”capcană”.

Prinţul Harry vorbeşte despre moartea mamei sale, Lady Di: ”M-am închis în mine când a murit mama”

Prinţul Harry s-a deschis în faţa publicului şi a vorbit pentru prima oară despre modul în care s-a retras şi s-a închis în sine, în urmă cu 20 de ani, când mama lui, Prinţesa Diana, a murit, informează contactmusic.com.

”Statu` la vase”, obicei unic şi străvechi în lunea Paştelui. Obiceiul, care îşi are originile în negura timpului, a fost RELUAT în anul 2008, după o pauză de 18 ani

”Statu` la vase”, un obicei unic şi străvechi în România, sărbătoreşte în a doua zi de Paşti toate cuplurile căsătorite în ultimele 12 luni originare din comuna Şugag, judeţul Alba, acestea oferind sătenilor şi invitaţilor bucate tradiţionale şi primind, în schimb, daruri de trebuinţă în gospodărie.

Feciorii de pe Valea Bârgăului joacă Hapucul a doua zi de Paşte

Vechi de sute de ani, Hapucul, un fel de fotbal cu bâte, un joc tradiţional asemănător oinei se mai joacă astăzi numai în satele de pe Valea Bârgăului. Niciunul dintre jocurile virtuale nu a reuşit să îi determine pe băieţii din zonă să renunţe la Hapuc.

Care este cea mai preţioasă resursă de pe pământ şi de ce poate fi una dintre cele mai bune investiţii pentru viitor

Eoin Fahy, economistul şef al Kleinwort Benson Investors, firmă de investiţii din Dublin, şi-a făcut o carieră de succes investind în apă. "Este evident. Apa este cea mai preţioasă resursă de pe pământ", a spus Fahy pentru BBC.

Reţeta în şapte paşi către o viaţă mai bună. Cum putem deveni mai pozitivi

Nu o dată ne-am confruntat cu un blocaj interior sau, mai bine zis, cu senzaţia că sentimentele negative ne inundă gândirea şi nu mai putem vedea luminiţa de la capătul tunelului. Care e explicaţia?

PAŞTE 2017: Tradiţii şi obiceiuri în cea de-a doua zi de Paşte

Tradiţiile şi obiceiurile de Înviere sunt cunoscute şi respectate de o mulţime de oameni încă din timpuri străvechi, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre obiceiurile din cea de-a doua zi de Paşte, care nu sunt cunoscute de toată lumea.

Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut, scrie BM.

Oraşul unde este atât de scump să locuieşti, încât o companie îşi plăteşte angajaţii cu 10.000 de dolari să plece şi să lucreze de acasă

O companie high tech işi plăteste angajatii cu 10.000 de dolari ca să lucreze de acasă, cu scopul de a-i ajauta sa mai scada o parte din costurile ridicate de viaţa într-unul dintre cele mai scumpe oraşe din SUA, potrivit Business Insider.

Modul în care Facebook îţi distruge viaţa. Datele îngrijorătoare ale unui studiu Harvard

În medie, un utilizator Facebook petrece aproape o oră în fiecare zi pe site-ul de socializare, potrivit datelor furnizate de companie anul trecut. Un studiu Deloitte a constatat că pentru mulţi utilizatori de smartphone-uri, verificarea aplicaţei este primul lucru pe care îl fac în dimineaţa - de multe ori chiar înainte de a ieşi din pat, arată un articol al publicaţiei Harvard Business Review.

GALERIE FOTO Cum vedeau oamenii de acum 100 de ani viitorul

La sfărşitul secolului XIX, pe cărţile poştale au fost pictate de diferiţi artişti din Europa scene ,,din viitor.''

Pedeapsa supremă pentru un şofer care a parcat pe două locuri VIDEO

Un şofer care a parcat neglijent, ocupând două locuri în parcarea unui supermarket, a fost pedepsit exemplar de posesorii a două maşini de teren. Ca să scape când s-a întors, omul a fost nevoit să recurgă la o adevărată cascadorie.

VIDEO Viralul săptămânii. Momentul în care o girafă dă naştere puiului său, urmărit de peste un milion de oameni

April poate fi considerată cea mai cunoscută girafă din lume şi asta după ce peste un milion de internauţi au urmărit, live pe Facebook, cum a dat naştere puiului său, în ţarcul de la Grădina Zoologică din New York unde ambii sunt ţinuţi. De altfel, sarcina lui April a fost monitorizată timp de 15 luni, 24/24 cu ajutorul unui camere amplasate în ţarc, care a transmis live pe pagina de facebook a grădinii zoologice, potrivit Huffington Post.

Dezamăgire pentru fanii Star Wars. Carrie Fisher nu va apărea în noul film „Star Wars Episode IX”

Directorul Lucasfilm Kathleen Kennedy a confirmat că actriţa Carrie Fisher nu va juca în 'Star Wars Episode IX' după ce fratele acesteia, Todd Fisher, sugerase că actriţa, care a murit pe 27 decembrie, îşi va face apariţia în film în rolul Prinţesei Leia prin intermediul unor scene filmate anterior.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 16 aprilie

Duminica, 16 aprilie, Loteria Romana organizeaza Tragerile Speciale Loto ale Sarbatorilor de Pasti.

Mersul în pcez, obicei tradiţional în prima zi de Paşte în satele din Bistriţa-Năsăud

În prima zi de Paşte, copiii de pe Valea Someşului şi de pe Valea Bârgăului vestesc învierea lui Hristos, mergând “în pcez” pe la toate casele din sat, iar micuţii sunt răsplătiţi cu ouă roşii şi iepuraşi de ciocolată.

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte. Ce NU este bine să faci în prima zi de Paşte

Prima zi de Paşte vine cu o serie de tradiţii şi obiceiuri specifice, pe care credincioşii le respectă anual. Printre acestea se numără şi cea care spune că nu este bine să dormi în prima zi de Paşte pentru că în restul anului vei fi somnoros şi vei avea ghinion, dar şi obiceiul potrivit căruia e bine să te speli pe faţă, tot în dimineaţa zilei de Paşte, cu apă neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.

O puştoaică a găsit soluţia la problema de care fug toţi oamenii de afaceri. Acum câştigă milioane de dolari

Jessica Mah, din Statele Unite, avea doar 11 ani când a pus bazele primei ei afaceri. A învăţat de mică un limbaj de programare şi a început să construiască website-uri, primind câteva mii de dolari pe lună.

ŞOCANT. Cum arată în prezent actorul Jim Carrey. Fanii sunt îngrijoraţi pentru sănătatea lui

Jim Carrey este eroul generaţiilor care au crescut urmărindu-l în tot soiul de comedii, dar în prezent acesta îşi îngrijorează fanii din cauza aspectului său nesănătos şi neîngrijit, scrie unilad.co.uk.