Life-Inedit

Cei mai bogaţi 62 de oameni din lume au o avere egală cu cea deţinută de jumătate din locuitorii planetei

Primele 62 cele mai bogate persoane din lume deţin, de-acum, aproape tot atât cât jumătate din populaţia lumii - adică aproximativ 3,5 miliarde de persoane, anunţă organizaţia nonguvernamentală Oxfam într-un raport publicat luni, relatează Reuters online.

Comedia „Un poliţist şi trei sferturi! ” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american. VIDEO

Comedia "Un poliţist şi trei sferturi!/ Ride Along 2", regizată de Tim Story, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 34 milioane de dolari, informează leblogtvnews.com.

Ion Panţuru, emblemă a bobului românesc, a încetat din viaţă

Fostul sportiv Ion Panţuru, câştigător al medaliei de bronz la Jocurile Olimpice de iarnă de la Grenoble, în 1968, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 82 de ani, a anunţat Federaţia Română de Bob şi Sanie.

Leonardo DiCaprio ar vrea să interpreteze rolul Vladimir Putin într-un film

Actorul american Leonardo DiCaprio a declarat pentru publicaţia germană Die Welt că îşi doreşte să-l interpreteze pe Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, într-un film, informează nme.com.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase duminică, 17 ianuarie

Duminică, 17 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 14 ianuarie, Loteria Română a acordat 11.648 câştiguri în valoare totală de 551.783,29 lei.

„Jurassic Park In Concert”: proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice

"Jurassic Park In Concert", care presupune proiecţii, însoţite de interpretări live ale unei orchestre simfonice ale coloanei sonore semnată de John Williams, va fi derulat începând din luna noiembrie, informează rollingstone.com.

Cher a donat mii de sticle cu apă potabilă pentru locuitorii unui oraş american

Cântăreaţa şi actriţa Cher a donat peste 180.000 de sticle cu apă potabilă pentru locuitorii oraşului american Flint, care se confruntă cu o criză a contaminării acesteia, informează billboard.com.

Paraziţii concertează, pe 30 ianuarie, la Berăria H din Bucureşti

Grupul rap Paraziţii va susţine un concert, pe 30 ianuarie, de la ora 23.45, la Berăria H din Capitală, preţurile biletelor disponibile fiind de 25 şi 30 de lei, informează organizatorii.

Unul dintre fraţii lui Céline Dion a murit din cauza unui cancer, la două zile de la moartea soţului cântăreţei

Daniel Dion, unul dintre fraţii cântăreţei Céline Dion, a murit sâmbătă, la vârstă de 59 de ani, din cauza unui cancer extins, decesul acestuia survenind la două zile după ce soţul artistei, René Angélil, a încetat din viaţă, informează nme.com.

Arnold Schwarzenegger, fotografiat într-un sac de dormit, lângă statuia sa din Ohio – FOTO

Actorul şi fostul guvernator al statului american California Arnold Schwarzenegger a publicat vineri, pe contul său de Instagram, o fotografie în care acesta apare dormind lângă statuia sa din faţa Greater Columbus Convention Center din Ohio, informează people.com.

Barack Obama îl preferă pe rapperul Kendrick Lamar lui Drake

Preşedintele american Barack Obama a declarat, vineri, într-un interviu transmis live de YouTube, că între rapperii Kendrick Lamar şi Drake îl alege pe primul, informează consequenceofsound.net.

Actorul Matthew Perry nu va participa la reunirea „Friends”

Matthew Perry, interpretul personajului Chandler din serialul de televiziune "Prietenii tăi/ Friends", a anunţat vineri că nu va putea participa la înregistrarea episodului special, programată de NBC pentru luna februarie, din cauza repetiţiilor la spectacolul de teatru "The End of Longing...".

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi, desemnaţi Ambasadorii Sibiului

Artiştii Dan şi Lia Perjovschi au primit, vineri, titlul de Ambasadori ai Sibiului, acordat celor care promovează intens oraşul, distincţia fiindu-le înmânată de către primarul interimar al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ducesa de Cambridge va colabora cu Huffington Post în calitate de editorialist

Ducesa de Cambridge, soţia prinţului William al Marii Britanii, va colabora cu serviciul de ştiri online de la Huffington Post UK, în calitate de editorialist-invitat, pentru o zi, în luna februarie, informează Reuters.

Paradă pe străzile din New Orleans, organizată de trupa Arcade Fire, în memoria lui David Bowie

Trupa rock canadiană Arcade Fire va organiza o paradă pe străzile din New Orleans, sâmbătă, pentru a celebra viaţa şi cariera legendarului cântăreţ britanic David Bowie, care a decedat duminică, la vârsta de 69 de ani, informează site-ul revistei New Muscial Express.

Eurovision 2016 are loc pe 4 şi 6 martie; reprezentantul României, desemnat prin votul publicului

Selecţia naţională a concursului Eurovision 2016 se va realiza prin două show-uri, transmise în direct de TVR, pe 4 şi 6 martie, iar reprezentantul României va fi desemnat, în premieră, prin votul publicului, informează Televiziunea Română.

INTERVIU – Roman Iagupov (Zdob şi Zdub): Tragedia de la Colectiv a fost şi o lecţie de viaţă

Solistul trupei Zdob şi Zdub, Roman Iagupov, a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre tragedia de la clubul Colectiv, despre undergroundul din România şi Republica Moldova, dar şi despre planurile formaţiei, care sărbătoreşte duminică, la Bucureşti, 20 de ani de activitate.

Academia de film americană, criticată pentru lipsa de diversitate a listei de nominalizări la Oscar

Academia de film americană a fost criticată din nou, la fel ca în 2015, din cauza lipsei de diversitate a listei de nominalizări la premiile Oscar, în ale cărei categorii principale nu se regăsesc nici în acest an actori şi regizori de culoare, informează contactmusic.com.

STUDIU: Emisiile de dioxid de carbon au amânat următoarea eră glaciară

Emisiile de dioxid de carbon eliberate de activităţile umane în atmosfera terestră, principala cauză a efectului de seră, au determinat o "amânare" cu 50.000 de ani a următoarei ere glaciare de pe Terra, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii germani, informează bbc.com.

Soţul cântăreţei Céline Dion a murit

René Angélil, soţul cântăreţei Céline Dion, a murit, joi dimineaţă, la vârsta de 73 de ani, au confirmat reprezentanţii acestuia, pentru revista People.

Ruinele legendarului „Oraş Alb”: Artefactele unei civilizaţii străvechi, descoperite în Honduras – FOTO, VIDEO

Mai multe vase de lut cu mânere în forma unor vulturi şi o sculptură ce reprezintă un cap de jaguar, aşezate pe o tavă din argilă, se numără printre artefactele ce provin de la o civilizaţie străveche, descoperite de arheologi, recent, în jungla din Honduras, informează Reuters.

Protestul unui politician german nemulţumit de politica guvernamentală: A trimis un autocar plin cu refugiaţi la biroul Angelei Merkel – FOTO, VIDEO

Un politician din landul german Bavaria a trimis un autocar plin cu refugiaţi la biroul cancelarului Angela Merkel, în Berlin, pentru a protesta faţă de politicile guvernamentale favorabile primirii refugiaţilor, informează site-ul agenţiei Reuters.

Misteriosul ou de sticlă găsit după erupţia vulcanului Kilauea din Hawaii – FOTO, VIDEO

Erupţia vulcanului Kilauea din Hawaii, de săptămâna trecută, a lăsat în urmă un "ou" misterios pentru care oamenii de ştiinţă înceacă încă să găsească o explicaţie.

OSCAR 2016. Lista completă a nominalizărilor la cea de-a 88-a ediţie – FOTO

Lungmetrajele "The Revenant", de Alejandro Gonzalez Inarritu, şi "Mad Max: Fury Road", de George Miller, au primit cele mai multe nominalizări - 12, respectiv 10 -, inclusiv la categoria "cel mai bun film", şi sunt marile favorite la cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar, informează bbc.com.

Once, aplicaţia de pe smartphone care te cuplează în funcţie de puls – VIDEO

Aplicaţia de dating (pentru găsirea de parteneri) Once a introdus o facilitate care măsoară pulsul utilizatorului atunci când acesta primeşte în ecranul mobilului un potenţial partener, relatează Techcrunch.

OSCAR 2016. „Son of Saul”, cu românul Levente Molnár, nominalizat la cel mai bun film străin

Lungmetrajul maghiar "Son of Saul", cu actorul român Levente Molnár în distribuţie, a fost nominalizat la ediţia din 2016 a premiilor Oscar, la categoria cel mai bun film într-o limbă străină.

Actorul Alan Rickman, interpretul profesorului Severus Snape din seria „Harry Potter”, a murit

Actorul Alan Rickman, interpretul profesorului Severus Snape din franciza cinematografică "Harry Potter", a murit la vârsta de 69 de ani, la Londra, informează bbc.com.

UNTOLD a câştigat premiul ”Best Major European Festival” la European Festival Awards 2015

Festivalul UNTOLD, care a avut loc anul trecut la Cluj-Napoca, a primit premiul "Best Major European Festival” la European Festival Awards 2015, fiind pentru prima dată când un festival aflat la prima ediţie câştigă marele premiu.

Trupul lui David Bowie, incinerat la New York în absenţa membrilor familiei – VIDEO

Trupul starului David Bowie a fost incinerat, miercuri, la New York, fără să aibă loc o ceremonie, iar membrii familiei şi prietenii nu au participat la eveniment, relatează The Guardian în pagina electronică.

„Politician giurgiuvean, caut iubită”: Un lider PMP a anunţat într-o conferinţă de presă că îşi doreşte „o iubită atrăgătoare şi inteligentă” – VIDEO

Liderul Partidului Mişcarea Populară Giurgiu, Marius Bogdan Crăcea, îşi caută iubită, el spunându-le jurnaliştilor, într-o conferinţă de presă, că oamenii nu sunt făcuţi să fie singuri şi că idealul său este ca viitoarea iubită să lucreze în sistemul de justiţie, să fie atrăgătoare şi inteligentă.

THERME Bucureşti: Cum arată cel mai mare centru din Europa de wellness şi relaxare bazat pe ape termale care s-a deschis joi lângă Bucureşti. Care sunt preţurile – FOTO, VIDEO

Therme Bucureşti, un centru de wellness, relaxare şi entertainment bazat pe ape termale va fi deschis, joi, la Baloteşti, lângă Bucureşti, după o investiţie de peste 50 milioane euro. Iniţiatorii proiectului estimează că centrul va avea între 800.000 şi 1 milion de vizitatori pe an.

Actorii din „Friends” se reunesc după 12 ani – FOTO

Actorii din serialul "Prietenii tăi/ Friends" se vor reuni luna viitoare pe postul NBC, pentru prima dată după încheierea acestui show TV în 2004, pentru a înregistra un episod special sub forma unui tribut adus regizorului de comedie James Burrows, a anunţat, miercuri, televiziunea americană.

Nick Carter, membru al grupului Backstreet Boys, arestat în Florida

Cântăreţul american Nick Carter, membru al grupului dance-pop Backstreet Boys, a fost arestat, miercuri, în oraşul Key West din Florida, informează site-ul revistei People.

Mariah Carey şi Jennifer Love Hewitt vor regiza filme pentru televiziunea Lifetime

Cântăreaţa Mariah Carey şi actriţa Jennifer Love Hewitt vor regiza şi vor produce o serie de filme pentru postul de televiziune american Lifetime, informează contactmusic.com.

Filmul „Fifty Shades of Grey” a primit cele mai multe nominalizări la Zmeura de Aur 2016

Filmul "Cincizeci de umbre ale lui Grey/ Fifty Shades of Grey" a primit cele mai multe nominalizări - şase - la Zmeura de Aur, un trofeu care recompensează cele mai slabe filme şi performanţe actoriceşti ale anului, informează independent.co.uk.

STUDIU Deloitte: Convorbirile telefonice sunt înlocuite de aplicaţiile de chat

Telefoanele mobile sunt din ce în ce mai puţin folosite pentru convorbiri voce, iar utilizatorii lor preferă aplicaţiile de chat (mesaje), arată un studiu Deloitte citat de Re/code.

Autorităţile din Qatar interzic filmul „The Danish Girl”, pe care îl consideră „depravat” – VIDEO

Autorităţile din Qatar au confirmat, pe Twitter, după indignarea manifestată de mai mulţi internauţi din această ţară, că au decis să retragă din cinematografe cel mai recent film regizat de Tom Hooper, "The Danish Girl", pe care îl consideră "depravat", informează lefigaro.fr.

Cântăreţul Black, în comă după ce a suferit un accident de maşină. Concertul de la Bucureşti se amână

Cântăreţul britanic Black a fost implicat într-un accident de maşină, luni, în Irlanda, starea sa fiind critică, dar stabilă, fapt pentru care show-ul său, programat pe 4 martie, la Bucureşti, a fost amânat, informează German Quality Entertainment.

Apelul neobişnuit: Autorităţi locale din Elveţia le recomandă contribuabililor să amâne cât mai mult posibil plata impozitelor

Autorităţi locale din Elveţia recomandă contribuabililor să amâne cât mai mult posibil plata impozitelor, pentru a reduce costurile generate de dobânzile negative acordate la depozite de băncile din ţară, relatează Financial Times.

Prima carte scrisă de papa Francisc va fi lansată, miercuri, în România

Ediţia în limba română a primei cărţi scrise de papa Francisc, "The Name of God is Mercy: A Conversation with Andrea Tornielli (Numele lui Dumnezeu este Milostivirea. Un dialog cu Andrea Tornielli)", va fi lansată, miercuri, în România.