Prima pagină » Life-Inedit » Paul McCartney a obţinut venituri de aproape 35 de milioane de euro în 2011

Paul McCartney a obţinut venituri de aproape 35 de milioane de euro în 2011

Cântăreţul britanic Paul McCartney a obţinut în anul 2011 venituri de 29 de milioane de lire sterline (34,82 milioane de euro).
Paul McCartney a obţinut venituri de aproape 35 de milioane de euro în 2011

Veniturile din acest an ale starului britanic sunt de aproape două ori mai mari faţă de cele obţinute de artist în 2010 – 16,4 milioane de lire sterline (19,69 milioane de euro), informează contactmusic.com.

Compania sa a înregistrat un profit de 12,8 milioane de lire sterline (15,37 milioane de euro), în timp ce în 2010, profitul ei a fost de 9 milioane de lire sterline (10,81 milioane de euro).

Muzicianul în vârstă de 69 de ani – care s-a căsătorit în octombrie pentru a treia oară, cu Nancy Shevell, la Londra -, deşi a câştigat mai mult în acest an, nu şi-a sporit cheltuielile, şi a ales să îşi acorde un „salariu” anual de 1 milion de lire sterline (1,2 milioane de euro).

„McCartney a tras câteva lozuri norocoase în ultimii ani. Nu numai că s-a căsătorit cu o femeie minunată, ci a avut parte şi de un turneu mondial extrem de profitabil şi a lansat un nou album”, a declarat o sursă pentru tabloidul The Sun.

Se pare că această tendinţă se va menţine şi în 2012 pentru cântăreţul britanic, care va lansa un album de coveruri.

Paul McCartney a format alături de John Lennon, George Harrison şi Ringo Starr trupa The Beatles, unul dintre cele mai faimoase şi de succes grupuri din istoria muzicii rock, având la activ peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.