PMB: De Dragobete, pe 1 şi 8 Martie organizăm evenimentul "Love is in the music"

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, organizează în zilele de 24 februarie, 1 şi 8 martie evenimentul "Love is in the music", la sala Teatrelli, din Piaţa Alexandru Lahovari, au spus duminică, pentru agenţia MEDIAFAX, reprezentanţii PMB.

874 afișări
Imaginea articolului PMB: De Dragobete, pe 1 şi 8 Martie organizăm evenimentul "Love is in the music"

PMB: De Dragobete, pe 1 şi 8 Martie organizăm evenimentul "Love is in the music" (Imagine: AFP / Mediafax Foto)

Spectacolul aduce laolaltă nume reprezentative ale muzicii româneşti, în contextul sărbătorilor de Dragobete, Mărţişor şi Ziua Internaţională a Femeii. Silviu Biriş, Lavinia Goste, Andrei Lazăr, Ligia Hojda, Ionuţ Ungureanu, acompaniaţi de Orchestra Naţională "Valahia", alături de dirijorul Marius Zorilă vor realiza un program artistic dedicat tuturor celor care sărbătoresc dragostea şi tradiţiile sezonului primăvăratec.

Astfel, în serile de 24 februarie, 1 şi 8 martie, spectacolele vor debuta la ora 20.00, cu un repertoriu ce include piese autohtone, dar şi piese ce au cunoscut aprecierea internaţională, reinterpretate de artiştii invitaţi.

Pentru a întregi atmosfera de sărbătoare, în perioada 22 februarie – 8 martie, vizitatorii sunt aşteptaţi la un târg cu produse hand made în curtea interioară a sediului creart, împodobită cu decoraţiuni şi aranjamente florale menite să prevesteasă sosirea primăverii.

Târgul deschis în intervalul orar 11.00 – 20.30 este dedicat tuturor celor care vor să ofere un cadou inedit cu ocazia sărbătorilor de Dragobete, Mărţişor şi Ziua Femeii. Pe standurile comercianţilor vor fi mărţişoare, cadouri simbolice pentru celebrarea tradiţiei româneşti de Dragobete sau cadouri pentru femei, precum pandantive, coliere, inele, brăţări, cercei sau broşe realizate manual din lut polimeric şi din hârtie, în tehnica quilling.

Nu vor lipsi accesoriile cu motive florale, coroniţele, decoraţiunile sau cutiile de bijuterii ce vor însoţi accesoriile alese.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici