Polonia are un „oraș” ascuns sub pământ, construit de naziști. Astăzi poate fi vizitat de turiști
Complexul cunoscut astăzi drept Wolin Underground City a fost ridicat începând din 1936, înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Fortificația, denumită atunci Vineta Battery, făcea parte dintr-un sistem de apărare a coastei și includea mai multe buncăre, unele dotate cu tunuri rotative, precum și spații pentru comandă, muniție și utilități, relatează CNN.
Zona aparținea Germaniei la acea vreme, iar fortificarea coastei s-a făcut în pofida restricțiilor impuse prin Tratatul de la Versailles. Complexul nu a fost însă scena unor lupte importante. Spre finalul războiului, armata germană a încercat să îl distrugă, dar o mare parte a infrastructurii a rămas intactă.
După 1945, sovieticii au recuperat o parte dintre componentele metalice și obiectele de valoare. În anii ’50, autoritățile poloneze au decis însă să transforme locul într-un centru de comandă de urgență, destinat unui eventual al Treilea Război Mondial.
Aproape 1,6 kilometri de tuneluri
Armata poloneză a conectat cele cinci buncăre construite de naziști printr-o rețea nouă de tuneluri și instalații subterane. Complexul a ajuns să includă aproape o milă de galerii, echivalentul a aproximativ 1,6 kilometri, și era împărțit în cinci zone de securitate.
Soldații puteau petrece luni întregi în subteran. Existau dormitoare, bucătărie, infirmerie, cantină, sisteme proprii de alimentare cu apă, camere de comunicații și echipamente militare.
O parte importantă a dotărilor originale s-a păstrat până astăzi: centrale telefonice, aparatură radio, instalații de telecomunicații, ecrane radar și echipamente de decodare. Temperatura din interior rămâne în jurul valorii de 10 grade Celsius indiferent de anotimp.
Planuri pentru un posibil atac nuclear asupra Scandinaviei
Cel mai sensibil punct al complexului era camera de comandă, unde au rămas hărți tactice, calculatoare vechi și inclusiv un telefon roșu.
În perioada Războiului Rece, au existat planuri militare care presupuneau folosirea armelor nucleare tactice împotriva unor porturi din Danemarca și Germania de Vest, pentru străpungerea apărării NATO și continuarea unei ofensive.
Un asemenea scenariu ar fi putut declanșa un război nuclear la scară largă în Europa, dar planurile nu au fost niciodată puse în aplicare.
Astăzi, buncărele sunt atracție turistică
Complexul este acum muzeu și poate fi vizitat doar în cadrul unor tururi ghidate. Experiența este organizată într-un stil militar, vizitatorii fiind grupați în „plutoane”, în timp ce ghizii joacă rolul unor comandanți.
Locul atrage aproximativ 3.000 de vizitatori lunar, însă încă păstrează mistere. Unele galerii au fost sigilate cu beton de germani în 1945 și nu au fost explorate până în prezent.
Contrastul este cu atât mai puternic cu cât, la suprafață, Wolin este cunoscută pentru plajele lungi și pădurile de pe coasta baltică. Orașul subteran se află în apropiere de Świnoujście și este accesibil inclusiv cu trenul și autobuzul, ceea ce îl transformă într-o destinație neobișnuită pentru turiștii interesați de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și a Războiului Rece.