Publicul de la concertul Rolling Stones are trei căi de acces la stadion

Spectatorii care vor asista marţi seară la concertul Rolling Stones vor putea intra la stadionul Lia Manoliu prin trei căi de acces - din străzile Ion Coravu şi Tony Bulandra şi din Bulevardul Basarabia, fiecare poartă având alocată câte o serie de bilete.

1 afișare
Imaginea articolului Publicul de la concertul Rolling Stones are trei căi de acces la stadion

Publicul de la concertul Rolling Stones are trei căi de acces la stadion

Porţile stadionului vor fi deschise publicului între orele 16.00 şi 20.00. În acest interval de timp, spectatorii vor putea intra pe stadion, în funcţie de sectorul unde au cumpărat bilete, pe una dintre cele 14 porţi deschise. De asemenea, pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii va fi deschisă o intrare separată.

Spectatorii care au locuri în tribuna VIP vor avea la dispoziţie o parcare special amenajată lângă intrarea din Bulevardul Basarabia. De asemenea, în spatele stadionului va fi o parcare destinată restului spectatorilor, însă cu locuri limitate.

Bilete pentru concert se mai găsesc marţi la casele de bilete de la intrarea în stadion. Mai sunt disponibile bilete pe gazon, categoria B (87 de lei), pe peluză (97 de lei) şi bilete dintre cele 1.000 de bucăţi suplimentare, în tribunele din dreapta şi stânga scenei (137 de lei).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici