Publicul românesc, fascinat de Joaquin Phoenix: Filmul "Joker" se menţine pe primul loc în box office-ul din România

Filmul "Joker", regizat de Todd Phillips, cu Joaquin Phoenix în rolul principal, se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, cu încasări de 1.757.742,16 lei, potrivit Cinemagia.

471 afişări
Imaginea articolului Publicul românesc, fascinat de Joaquin Phoenix: Filmul "Joker" se menţine pe primul loc în box office-ul din România

"Joker", cu Joaquin Phoenix, se menţine pe primul loc în box office-ul românesc

În regia lui Todd Phillips, pelicula "Joker", premiată cu Leul de Aur la Veneţia, a adus pe marile ecrane actori celebri, precum Robert De Niro, Joaquin Phoenix, Marc Maron şi Zazie Beetz. Filmul spune o poveste moralizatoare, realizând studiul unui personaj dispreţuit de societate. Robert de Niro apare în rolul unei gazde de televiziune, ce îl face pe Joker să dezvolte nişte tulburări mintale.

Pelicula "Gemini: Conspiraţia/ Gemini Man" a debutat pe locul al doilea în box office-ul românesc, cu încasări de 712.106,16 lei. În regia lui Ang Lee, filmul este un thriller inovator cu actorul Will Smith în rolul lui Henry Brogan. Henry este un asasin de elită ce devine, brusc, ţinta unui agent operativ tânăr ce posedă abilităţi speciale. Filmul este realizat cu o tehnologie nouă, HFR (High Frame Rate), fiind produs de Jerry Bruckheimer, David Ellison, Dana Goldberg şi Don Granger. Alături de Will Smith, publicul îi poate vedea pe actorii Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen şi Benedict Wong.

Animaţia "Yeti - Omul Zăpezilor/ Abominable" a debutat pe locul al treilea, cu încasări de 547.899,03 lei de vineri până duminică. Lungmetrajul regizat de Jill Culton şi Todd Wilderman, dedicat întregii familii, prezintă povestea lui Yeti, care s-a rătăcit prin lumea noastră şi are nevoie de ajutor ca să se poată întoarce în universul lui magic.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele româneşti la sfârşitul săptămânii trecute este completat de "Scapă cine poate/ Ready or Not", de Matt Bettinelli-Olpin şi Tyler Gillett (233.167,83 de lei), "Hustlers: Striptease pe Wall Street/ Hustlers", de Lorene Scafaria (230.476,01 lei), "O belea de căţel/ Trouble", de Kevin Johnson (114.112,30 de lei), "Ad Astra", de James Gray (79.832,60 de lei), "Mosley: Povestea trolifanţilor/ Mosley", de Kirby Atkins (61.685,80 de lei), "Cod Roşu în Serviciile Secrete/ Angel Has Fallen", de Ric Roman Waugh (43.375 de lei), "Rambo: Ultima luptă/ Rambo: Last Blood", de Adrian Grunberg (41.640,20 de lei).

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici