RBD au cerut sushi, salate, peşte şi pâine pe vatră, la concertul de la Bucureşti (Video)

Organizatorii concertului pe care trupa RBD îl va susţine, sâmbătă, la Sala Polivalentă din Bucureşti, vor pune la dispoziţia celor şapte artişti mexicani un meniu ce cuprinde mai multe feluri de salate, peşte, file de vită, sushi, precum şi pâine pe vatră.

167 afișări
Imaginea articolului RBD au cerut sushi, salate, peşte şi pâine pe vatră, la concertul de la Bucureşti (Video)

RBD au cerut sushi, salate, peşte şi pâine pe vatră, la concertul de la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit Media Services Events, membrii trupei vor avea de ales între mai multe feluri de salate - roşii, rucola şi ciuperci, andive cu brânză Roquefort, pere şi alune, schwaitzer cu portocale şi ardei), file de vită cu ciuperci, sparanghel, morcovi şi sos de seminţe de muştar, precum şi un fel de mâncare pe bază de peşte.

De asemenea, membrii RBD - Anahi, Dulce Maria, Maite, Christian, Christopher, Alfonso şi Diego - au mai solicitat organizatorilor sushi cu sos de soia şi garnitură de ghimbir murat, insistând ca toată pâinea ce va fi inclusă în meniu să fie coaptă pe vatră.

Ca desert, mexicanii vor fi trataţi cu îngheţată de mai multe feluri - fructe de pădure, vanilie, caramel -, precum şi cu prăjituri.

Concertul formaţiei RBD a intrat pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte pregătirile.

La dispoziţia trupei şi a staff-ului care îi va însoţi pe aceştia vor fi puse cinci microbuze de lux de câte 15 locuri, un autocar, precum şi un camion pentru transportul echipamentului video necesar concertului.

Toate vehiculele trebuie să beneficieze de instalaţii de aer condiţionat şi trebuie să stea la dispoziţia trupei şi a staff-ului 24 de ore din 24.

Şoferul fiecărui vehicul trebuie să fie dotat cu un telefon mobil sau o staţie de comunicare, toţi fiind în permanentă legătură cu managerul turneului.

Toţi şoferii trebuie să fie îmbrăcaţi în cămăşi albe, pantaloni negri şi să poarte cravată.

Anahi, Dulce Maria, Maite, Christian, Christopher, Alfonso şi Diego, împreună cu cele 28 de persoane din staff, vor sosi la Bucureşti cu avionul.

Printre cei care îi vor însoţi se numără echipa de producţie (patru persoane), un stilist, un hair-stylist, un pirotehnist, echipa tehnică (cinci persoane), echipa de management de la Roptus (nouă persoane).

Concertul de la Bucureşti reprezintă una dintre singurele şanse ca publicului român să-i mai vadă pe cei de la RBD împreună în concert, în formula completă.

Conform anunţului oficial făcut de curând, trupa RBD se va destrăma începând cu anul 2009, membrii săi alegând să se dedice proiectelor personale.

Biletele pentru concert se mai pot încă achiziţiona din reţeaua magazinelor Diverta şi Germanos, de la magazinul Muzica şi on-line, de pe site-urile www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, şi www.blt.ro.

Acestea au preţurile cuprinse între 150 şi 300 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici