Reacţia haioasă a unui cunoscut supermarket, după lansarea noii colecţii vestimentare a lui Beyonce. FOTO

Colecţia vestimentară pe care cântăreaţa americană Beyonce a lansat-o în colaborare cu Adidas a fost ridiculizată de un mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, întrucât unele dintre haine seamănă cu uniformele purtate de angajatele companiei, potrivit cnn.com.

2498 afișări
Imaginea articolului Reacţia haioasă a unui cunoscut supermarket, după lansarea noii colecţii vestimentare a lui Beyonce. FOTO

Beyonce a lansat săptămâna trecută o nouă colecţie vestimentară, pe care producătorul german Adidas, cu care colaborează artista, a descris-o ca fiind de gen neutru. Noua colecţie relansează marca Ivy Park şi include pantofi, haine şi accesorii, pe care fanii artistei s-au grăbit să le achiziţioneze.

 

 

Însă piesele vestimentare sunt realizate în aceleaşi culori folosite pentru uniformele vânzătoarelor lanţului de supermarketuri britanic Sainsbury's.

Iar compania a reacţionat imediat. "Reproduse din 1869", au scris reprezentanţii Sainsbury's pe Twitter, făcând referire la anul în care a fost înfiinţată compania. Mesajul a stârnit un val de glume din partea internauţilor, dar şi critici ale fanilor artistei.

 

Comentariile nu au stat, însă, în calea succesului colecţiei Ivy Park, care este deja sold out.

La sfârşitul anului trecut, Adidas a anunţat că va colabora cu cântăreaţa americană, alături de care a lansat şi prima colecţie Ivy Park Beyonce, la începutul anului 2016. Parteneriatul a venit în condiţiile în care Adidas încearcă să atragă mai mulţi clienţi de sex feminin, o zonă în care a fost depăşit de rivalul său Nike şi concurentul german Puma, care şi-a sporit vânzările după o colaborare cu cântăreaţa Rihanna.

Beyonce Knowles, în vârstă de 37 de ani, a devenit celebră la sfârşitul anilor 1990 în calitate de membră a trupei Destiny's Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny's Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat "Dangerously in Love". Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 23 astfel de trofee - trei ca membră a grupului Destiny's Child , 19 în calitate de artistă solo şi unul pentru un album compus în colaborare cu soţul ei, Jay-Z.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici