Fostul rege belgian Albert al II-lea şi-a recunoscut „copilul din flori” după mai bine de 50 de ani

Albert al II-lea, Regele Belgiei, şi-a recunoscut paternitatea după ce rezultatul unui test ADN a dovedit fără urmă de îndoială că este tatăl lui Delphine Boël. Copilul s-a născut în urma unei relaţii extraconjugale din anii 1960, a relatat The Guardian.

2524 afișări
Imaginea articolului Fostul rege belgian Albert al II-lea şi-a recunoscut „copilul din flori” după mai bine de 50 de ani
Fostul rege belgian Albert al II-lea, care a abdicat în 2013, a recunoscut o relaţie extraconjugală din anii 1960, în urma căreia i s-a născut o fiică, potrivit testelor ADN doveditoare.
 
Delphine Boël se luptă în instanţă de mai bine de şase ani pentru a demonstra că Albert, în vârstă de 85 de ani, este tatăl ei biologic. Acum, femeia ar putea avea dreptul la o optime din averea lui Albert.
 
Avocatul regelui, Alain Berenboom, a declarat luni seară că „Majestatea Sa Regele Albert al II-lea a luat la cunoştinţă rezultatele testului ADN. Concluziile ştiinţifice arată că el este tatăl biologic al doamnei Delphine Boël.” A adăugat că "Regele Albert nu a fost implicat în nicio decizie familială, socială sau educaţională cu privire la doamna Delphine Boël şi a respectat întotdeauna legătura existentă între aceasta şi tatăl ei legal."
 
Boël, în vârstă de 51 de ani, a solicitat recunoaşterea ca fiică a regelui cu 20 de ani în urmă, dar apelurile ei au fost respinse. Potrivit The Guardian, ea a decis să meagă în instanţă în iunie 2013, unde analiza probelor ADN a dovedit paternitatea lui Albert al II-lea. Regele pus la dispoziţia anchetatorilor o probă de salivă după ce a fost ameninţat cu o amendă de 5.000 de euro pentru fiecare zi de amânare a procesului. 
 
Mama lui Boël, baroneasa Sybille de Selys Longchamps, a vorbit public pentru prima dată despre presupusa sa aventură cu regele într-un interviu TV, chiar în ziua abdicării acestuia. „Am crezut că nu pot avea copii. Nu am luat nicio măsură de precauţie.” Ulterior, Albert a recunoscut că el şi soţia sa au trecut printr-o criză conjugală, dar regele a negat o aventură.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici