Robbie Williams şi-a arătat penisul în timpul unui concert

Robbie Williams şi-a arătat penisul în timpul unui concert susţinut alături de colegii săi din trupa Take That, în Dublin, Irlanda, la care participau aproximativ 80.000 de fani.

1621 afișări
Imaginea articolului Robbie Williams şi-a arătat penisul în timpul unui concert

Robbie Williams şi-a arătat penisul în timpul unui concert (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul dansa în timpul unui concert pe care l-a susţinut în Croke Park, Dublin, sâmbătă, când şi-a arătat din greşeală penisul, în timpul melodiei "Rock DJ", informează thisislondon.co.uk.

"A fost un număr artistic destul de sălbatic şi nu m-am mirat că s-a întâmplat asta. Dar el nu părea nerăbdător să remedieze problema", a declarat un fan pentru cotidianul The Sun.

"Chiar îşi intrase în rol. Striga şi înjura, încerca să aţâţe mulţimea şi şi-a băgat mâinile în pantaloni", spune acelaşi fan.

Aceasta nu este prima dată când Robbie Williams, care s-a reunit cu foştii colegi de la Take That anul trecut, după 15 ani, face un asemenea gest.

În 1999, el a apărut gol pe scenă, în timpul unui show din Atlanta, Georgia, iar în ianuarie anul acesta, el a filmat nud un mesaj de "La mulţi ani!" pentru colegul său de trupă Gary Barlow. Săptămâna trecută, Robbie Williams şi-a rupt pantalonii, în timpul unui concert susţinut la stadionul din Cardiff, Ţara Galilor, şi a strigat: "Sunt atât de emoţionat, încât mi-am rupt pantalonii!".

În luna iulie a anului trecut, Williams a făcut public faptul că se va reuni cu formaţia Take That, pe care a părăsit-o în 1995, pentru a se lansa într-o carieră solo. Cei cinci membri ai formaţiei Take That nu mai cântaseră împreună de 15 ani, dar au lansat un nou album, intitulat "Progress", în noiembrie 2010. Albumul înregistrează vânzări spectaculoase, după ce fanii au cumpărat 235.000 de copii în prima zi de la lansare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici