Robert De Niro, printre artiştii onoraţi la Kennedy Center Honors - GALERIE FOTO

Actorul Robert De Niro, cântăreţul Bruce Springsteen şi Mel Brooks se numără printre artiştii ale căror cariere vor fi celebrate în luna decembrie, la Kennedy Center Honors pe anul 2009.

159 afișări
Imaginea articolului Robert De Niro, printre artiştii onoraţi la Kennedy Center Honors - GALERIE FOTO

Robert De Niro, printre artiştii onoraţi la Kennedy Center Honors (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

GALERIE FOTO

Ceilalţi artişti onoraţi prin această gală sunt pianistul de jazz şi compozitorul Dave Brubeck şi cântăreaţa de operă Grace Bumbry.

La Gală, care va avea loc pe 6 decembrie, la John F. Kennedy Center for the Performing Arts din Washington, vor participa numeroase celebrităţi din lumea industriei de divertisment, dar şi politicieni de marcă.

Preşedintele Barack Obama şi prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, vor fi gazdele unei recepţii la Casa Albă, organizată cu o zi înainte de a 32-a ediţie a acestei Gale, însă vor fi prezenţi şi la ceremonia de pe 6 decembrie.

Secretarul de Stat american Hillary Clinton va găzdui şi ea un dineu la sediul Departamentul de Stat, tot pe 5 decembrie, în onoarea acestor artişti.

Stephen Schwarzman, preşedintele Kennedy Center, i-a descris pe artiştii ce vor fi premiaţi drept "cinci persoane extraordinare, al căror talent artistic unic şi generos a contribuit semnificativ la succesul vieţii culturale şi a naţiunii (americane - n.r.) în lume".

Brubeck, al căruit Dave Brubeck Quartet este cunoscut pentru celebra piesă jazz "Take Five", va împlini 89 de ani chiar în ziua galei, fiind recompensat cu această distincţie pentru ceea ce reprezentanţii Kennedy Center au numit "şase decenii de geniu muzical strălucitor".

Grace Bumbry, în vârstă de 72 de ani, va fi recompensată pentru faptul că a demolat barierele care împiedicau accesul artiştilor de culoare în muzica de operă, devenind ulterior una dintre cele mai mari mezzo-soprane din generaţia ei.

Comicul Mel Brooks, în vârstă de 83 de ani, este celebru pentru scenele amuzante din filmele şi musicalurile în care a jucat, precum "Tânărul Frankestein" (1974), "Şei în flăcări" (1974) şi "Producătorii" (1968).

Robert De Niro, în vârstă de 66 de ani, a demonstrat un ataşament legendar în industria cinematografică pentru personajele pe care le-a interpretat, rolurile mafiotului Vito Corleone din "Naşul II" (1974) sau al boxerului Jake LaMotta din "Taurul furios" (1980) aducându-i celebritatea.

"Prin cântecele sale curajoase şi sincere, care se adresează omului obişnuit, Bruce Springsteen a simţit întodeauna pulsul Americii", au declarat reprezentanţii Kennedy Center despre Bruce Springsteen, celebrul rocker în vârstă de 59 de ani, originar din New Jersey, denumit de mulţi ani de presa americană "the Boss".

Gala Kennedy Center 2009 va fi înregistrată şi difuzată pe plan naţional, pe 29 decembrie, de postul CBS, la o oră de maximă audienţă pentru publicul american.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici