Sarah Jessica Parker o va înlocui pe Demi Moore în filmul despre viaţa vedetei porno Linda Lovelace

Actriţa americană Sarah Jessica Parker o va înlocui pe Demi More în rolul activistei Gloria Steinem din lungmetrajul "Lovelace", o peliculă despre viaţa şi cariera actriţei de filme porno din anii '70 Linda Lovelace

959 afișări
Imaginea articolului Sarah Jessica Parker o va înlocui pe Demi Moore în filmul despre viaţa vedetei porno Linda Lovelace

Sarah Jessica Parker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sarah Jessica Parker, una dintre vedetele francizei "Totul despre sex", a obţinut acest rol, întrucât actriţa Demi More a decis să se retragă din distribuţia filmului "Lovelace". Demi Moore a fost spitalizată în această săptămână într-o clinică din Los Angeles, după ce şi-a pierdut cunoştinţa din cauza epuizării, informează contactmusic.com.

Sarah Jessica Parker, în vârstă de 49 de ani, a semnat, vineri, contractul pentru a juca în acest film, din distribuţia căruia mai face parte actriţa Chloe Sevigny, care va interpreta rolul unei jurnaliste americane.

Amanda Seyfried interpretează rolul actriţei Linda Lovelace, devenită o "legendă" a filmelor pentru adulţi, după lansarea pe piaţă a filmului "Deep Throat" în anul 1972.

Din distribuţia filmului "Lovelace", regizat de Rob Epstein şi Jeffrey Friedman, mai fac parte actorii James Franco, Frank Azaria, Peter Sarsgaard şi Sharon Stone. Filmările au debutat în luna decembrie, iar pelicula va fi lansată în a doua jumătate a acestui an.

Demi Moore a fost internată, luni, într-o clinică din Los Angeles, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în timpul unei petreceri care a avut loc în reşedinţa actriţei. După spitalizare, agentul ei de presă a declarat că actriţa a fost spitalizată din cauza extenuării. Demi Moore a fost externată în cursul zilei de joi.

Între timp, presa americană a făcut publică înregistrarea apelului telefonic către serviciile de urgenţe din Los Angeles, efectuată din domiciliul actriţei americane.

În timpul acelui apel telefonic, o prietenă a actriţei Demi Moore i-a spus operatorului de la serviciile de urgenţe: "Avem nevoie de o ambulanţă, să vină aici cât se poate de repede. A fumat ceva. Nu a fost marijuana, însă ceva asemănător, iar acum pare că are un fel de convulsii".

Însă, potrivit site-ului specializat în ştiri mondene tmz.com, motivul spitalizării ar fi fost anorexia de care suferă artista şi un abuz de substanţe interzise, mai precis Adderrall, un medicament pe bază de amfetamine utilizat de obicei pentru a trata narcolepsia şi tulburările hiperkinetice cu deficit de atenţie. Informaţia nu a fost însă confirmată. Surse apropiate actriţei au spus că anorexia şi abuzul de astfel de substanţe constituie o problemă pentru Demi de aproximativ un an.

Linda Lovelace, un star porno din anii '70-'80, a ajuns celebră graţie rolului din "Deep Throat". Ulterior, actriţa şi-a renegat cariera din industria porno şi a susţinut că a fost obligată de primul ei soţ să facă acele filme. Linda Lovelace a devenit în ultimii ani ai vieţii o purtătoare de cuvânt a mişcării împotriva pornografiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici