Scafandrul britanic care a salvat băieţii blocaţi în peştera din Thailanda, CAPTIV sub pământ timp de peste 24 de ore

Un scafandru din Marea Britanie care a ajutat la operaţiunea de salvare a echipei de fotbal, prinse într-o peşteră din Thailanda, a rămas blocat într-un tunel inundat în Statele Unite. Scafandrul a petrecut peste 24 de ore sub pământ, transmite The Guardian.

2129 afișări
Imaginea articolului Scafandrul britanic care a salvat băieţii blocaţi în peştera din Thailanda, CAPTIV sub pământ timp de peste 24 de ore

Scafandru britanic care a salvat băieţii blocaţi în peştera din Thailanda, captiv sub pământ timp de peste 24 de ore

Josh Bratchley nu s-a mai întors la suprafaţă cu restul echipei sale, după ce aceştia au ieşit din peştera Jackson County, Tennesse, SUA,  marţi după amiază. După numeroase încercări de salvare, colegii lui au alertat serviciile de urgenţă miercuri dimineaţă, transmite The Guardian.

Scafandrii experţi din Arkansas şi Florida au fost aduşi la faţa locului, iar operaţiunea a început miercuri seara. Autorităţile spun că scafandrul a fost scos cu succes o oră mai târziu.

„Era treaz, alert şi conştient”, declară Derek Woolbright, unul dintre salvatori, în cadrul unei conferinţe de presă. „Singura lui rugăminte atunci când a ajuns la suprafaţă a fost să-i aducem nişte pizza”, adaugă Woolbright.

Bratchley a fost evaluat de paramedici la faţa locului, aceştia concluzionând că starea lui este stabilă. Acesta a refuzat orice tratament sau transport la un spital. Scafandrul a fost lăudat pentru calmul său de către locotenentul Brian Krebs, din cadrul serviciilor de urgenţă Chattanooga Hamilton County.

„Chiar a jucat un mare rol în salvarea sa. Tot ce s-a întâmplat a fost datorită stării lui mentale excelente. Este sănătos şi bine”, afirmă Krebs.

„Aş fi putut să ajung la el mai repede, dar mă uitam după un cadavru în fiecare colţ”, spune Edd Sorenson, unul dintre scafandrii salvatori. „Este o peşteră foarte adâncă şi periculoasă. Când l-am găsit, am fost şocaţi să-l vedem atât de calm. Pur şi simplu, ne-a mulţumit şi ne-a întrebat cine suntem”, adaugă Sorenson.

Bratchley face parte din echipa de experţi din Marea Britanie care a ajutat la salvarea celor 12 elevi şi a antrenorului lor, rămaşi blocaţi anul trecut într-o peşteră inundată în Thailanda.

Meteorolog de profesie, Bratchley a fost onorat cu gradul MBE de premierul Theresa May, în cadrul unui ceremonii în 2019.

Bratchley ar fi intrat în peştera Mill Pond pentru a înlocui dispozitivele de ghidaj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici