Prima pagină » Life-Inedit » „Scenariul TERMINATOR e mai aproape decât v-aţi închipui”: Peste 100 de oameni de ştiinţă avertizează asupra „roboţi-ucigaşi”

„Scenariul TERMINATOR e mai aproape decât v-aţi închipui”: Peste 100 de oameni de ştiinţă avertizează asupra „roboţi-ucigaşi”

Peste 100 de oameni de ştiinţă au trimis o scrisoare comună Organizaţiei Naţiunilor Unite în care cer stoparea dezvoltării aşa-numiţilor "roboţi-ucigaşi", avertizând cu privirea la un conflict din ce în ce mai periculos.

Regimente întregi de tancuri ce se conduc singure, drone ce pot detecta un terorist în mijlocul unui grup de civili sau arme controlate de calculatoare inteligente, folosind algoritmi de tip machine learning pentru a se perfecţiona sunt doar câteva dintre tehnologiile lansate de industria militară în ultimii ani.

„În ceea ce priveşte lupta – fie că e pe apă, în aer sau pe pământ – armatele din jurul lumii prezintă zi de zi noi prototipuri”, a declarat celor de la BBC Toby Walsh, profesor de inteligenţă artificială la universitatea South Wales din Sydney.

Una dintre cele mai noi invenţii de acest gen este reţeaua neurală ataşată mitralierelor Kalashnikov: producătorii susţin că arma poate face singură calcule pentru a determina când trebuie să tragă şi câte focuri, fără niciun fel de control uman.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

 

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia