Seara pieselor româneşti, vineri, la marea semifinală de la "Vocea României" - VIDEO

Pro TV va difuza vineri, de la ora 20.30, semifinala show-ului "Vocea României", în care un loc special va fi ocupat de cântecele româneşti pe care le vor interpreta cei opt concurenţi, informează televiziunea.

261 afișări
Imaginea articolului Seara pieselor româneşti, vineri, la marea semifinală de la "Vocea României" - VIDEO

Seara pieselor româneşti, vineri, la marea semifinală de la "Vocea României"

Cei opt elevi ai lui Smiley, Marius Moga, Horia Brenciu şi Loredanei sunt gata să dea tot ce au mai bun pentru a ocupa un loc în marea finală.

Regulamentul şi desfăşurarea concursului diferă în această etapă. Vineri va fi seara cântecelor româneşti. Fiecare concurent va cânta o melodie românească, dar şi una din repertoriul internaţional, astfel că va avea la dispoziţie două cântece pentru a convinge telespectatorii că merită să meargă mai departe spre marele titlu.

Finalistul din fiecare echipă este ales atât de public, cât şi de antrenor. În urma voturilor, cei doi concurenţi din fiecare echipă vor avea un număr de procente. Antrenorii, la rândul lor, vor oferi şi ei un număr de procente celor doi concurenţi, asta înainte de a afla ce anume a votat publicul. Media dintre cele două procente va fi decisivă pentru fiecare concurent.

Invitatul serii de vineri va fi Mohombi, artistul care a dat topurile peste cap cu piese precum "Coconut Tree" şi "Bumpy Ride", venit special în România pentru a concerta la show-ul de la Pro TV.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici