În ciuda imaginii negative pe care ţara noastră o are dincolo de hotare, România este un loc plin de surprize, de fenomene unice şi de forme de relief nemaiîntâlnite în lume. Tot în spaţiul carpato-danubiano-pontic, se regăseşte şi singurul loc din lume în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
Niciun buncăr antiatomic exclusivist din lume, cunoscut sau ascuns de către serviciile secrete internaţionale, nu garantează supravieţuirea în cazul unui atac nuclear de proporţii. Însă, un astfel de loc există. Şi există chiar în România! Spaţiul a uimit întreaga lume cu ecosistemul său perfect închis, ce poate susţine viaţa, fără a avea nevoie de ceva din exterior, de unde şi concluzia fascinantă a speologilor care au demarat studii aici.
Aţi auzit până acum de Peştera Movile? Potrivit ghiduri-turistice.info, se pare că această grotă situată lângă Mangalia este singurul loc în care viaţa ar putea continua în urma unui atac nuclear.
Peştera Movile a fost descoperită în anul 1986, în apropiere de Mangalia, în urma unor cercetări pentru construirea unei centrale electrice în zonă. Atunci nu i s-a dat o importanţă deosebită, părând doar o simplă grotă din puţ, cu o galerie de 200 m.
Citeşte şi: FOTO | Prinţul William, despre moartea mamei sale, Prinţesa Diana, în cel mai emoţionant interviu de până acum
Citeşte şi: Maşina care merge 3.000 de km cu 0 lei şi 125 km/h. Dovada că trecerea la alimentarea alternativă e doar o chestie de timp
Citeşte şi: IMAGINILE ZILEI Cascada Bigăr din Caraş Severin, una dintre cele mai frumoase căderi de apă din lume
Citeşte şi: Diferenţa dintre whiskey şi whisky
Citeşte şi: VIDEO Cum să aprinzi un foc cu bateria telefonului mobil. Un truc care îţi poate salva viaţa
Citeşte şi: FOTO | NASA publică cea mai nouă şi spectaculoasă imagine a gigantului Jupiter. „Lumea” colosală şi turbulentă de la polul sud al planetei
Citeşte şi: Fishpointer, o aplicaţie românească destinată pescarilor, are toate şansele să câştige un concurs a celor mai bune startup-uri din Europa Centrală şi de Est
Citeşte şi: Câţi bani a primit de la Google studentul care a deţinut domeniul google.com pentru 1 minut. Suma este fabuloasă
Citeşte şi: FOTO Fosta soţie a lui Orlando Bloom s-a căsătorit cu miliardarul Evan Spiegel, fondatorul „Snapchat”. Ceremonia, marcată de lux şi eleganţă