Situaţii tensionate în aer, după menţinerea la sol a avioanelor Boeing 737 Max 8. Piloţii, nevoiţi să se întoarcă din drum

Mai mulţi pasageri au fost afectaţi după ce zborurile avioanelor Boeing 737 Max 8 au fost anulate, iar în unele cazuri aceştia au rămas blocaţi pe diverse aeroporturi, relatează NBC News.

384 afișări
Imaginea articolului Situaţii tensionate în aer, după menţinerea la sol a avioanelor Boeing 737 Max 8. Piloţii, nevoiţi să se întoarcă din drum

Suspendarea la sol a avioanelor Boeing 737 Max 8 a dus la situaţii tensionate în aer

Administraţia Federală a Aviaţiei a emis un ordin de urgenţă prin care toate avionele Boeing 737 Max 8 au fost suspendate la sol, în urma accidentului aviatic produs în Etiopia, duminică. Preşedintele american Donald Trump a anunţat emiterea ordinului miercuri, iar companiile americane au recunoscut că această decizie ar duce la anularea zborurilor din întreaga ţară.

O femeie, Amber H., în vârstă de 22 de ani, a spus postului de ştiri NBC News că zborul său, operat de compania Southwest Airlines, către Florida, se afla pe pista de decolare, la aeroportul Reagan din Washington, atunci când ordinul de suspendare a fost emis.

„Pilotul explicase că ne aflam deja în avion şi că era sigur de capabilităţile sale de a opera aeronava”, spune Amber. „Nici 10 minute mai târziu, acesta a anunţat că trebuie să ne întoarcem din cauza ordinului de urgenţă”, adaugă femeia.

Amber susţine că va trebui să piardă câteva zile la locul de muncă pentru că nu poate găsi un zbor direct spre Florida, până sâmbătă.

Administraţia Federală de Aviaţie spune că decizia de a suspenda activitatea avionelor a fost luată după ce s-a descoperit un tipar între cele două accidente aviatice din ultimile cinci luni.

Un alt pasager care se afla în Washington, D.C, Ethan Levin, a spus pentru postul de ştiri NBC că a primit vestea emiterii ordinului de la tatăl său.

„Tatăl meu m-a sunat şi mi-a spus că  toate avionele 737 vor fi suspendate de Trump, dar am primit anunţul oficial 10 minute mai târziu”, declară Levin.

Compania americană Southwest Airlines operează cele mai multe zboruri cu avionele Boeing 737 Max 8, în Statele Unite. În jur de 150 de zboruri zilnice, din totalul de 4.100 de zboruri operate de companie, sunt făcute cu Boeing 737. Compania American Airlines operează în jur de 85 de zboruri zilnice cu Max 8 şi Max 9. Unite Airlines desfăşoară activitatea pe astfel de aeronave pe aproximativ 40 de zboruri zilnice.

Saran Donahoo afirmă că a aflat că zborul său este operat cu un astfel de avion, doar după ce se îmbarcase deja.

„În timp ce aşteptam, citeam acea broşură din spatele fiecărui scaun”, spune Donahoo pentru postul afiliat NBC, KSDK. „În momentul acela mi-am dat seama că mă aflam la bordul unui avion Boeing 737 Max”, adaugă aceasta.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici