Smiley s-a făcut preot - VIDEO

Smiley, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi români, revine pe marile ecrane într-o ipostază inedită, cea de preot, în cea mai nouă comedie produsă de Alma Sârbu pentru MediaPro Pictures, "Naşa/ The Godmother", care are premiera în cinematografe pe 29 aprilie, informează MediaPro Distribution.

436 afișări
Imaginea articolului Smiley s-a făcut preot - VIDEO

Smiley s-a făcut preot

Alături de Whitney Anderson şi Dragoş Bucur, în rolurile principale, Smiley interpretează în premieră rolul unui preot, reuşind să dea naştere unora dintre cele mai amuzante momente de pe platourile de filmare.

Artistul este foarte mândru de prestaţie şi de vocea sa, care s-a dovedit a fi foarte potrivită pentru o slujbă religioasă. "Sunt surprins să constat că aş fi fost foarte potrivit pentru meseria de preot din punctul de vedere al vocii! Oricum, este ceva inedit pentru mine să joc un asemenea rol", declară Smiley.

În afara contribuţiei sale ca actor, Smiley a interpretat impreună cu colegii de la trupa Simplu şi Alex Velea piesa "Convict", care se află pe coloana sonoră a filmului.

Comedia "The Godmother" demonstrează cu succes faptul că o femeie poate conduce fără probleme un clan mafiot, uneori cu mai multă imaginaţie şi umor decât un "naş" italian cu state vechi.

Personajele memorabile ale filmului sunt interpretate de nume sonore ale cinematografiei şi divertismentului românesc: Răzvan Vasilescu, Cătălina Grama (Jojo), Alex Velea, Mihai Bobonete, Florin Busuioc, Laura Cosoi şi mulţi alţii.

Într-o manieră extrem de comică, filmul prezintă povestea lui Jennifer (Whitney Anderson), o americancă frumoasă stabilită în România, ce lucrează ca profesoară de literatură în Bucureşti. Ea este căsătorită cu Radu Prodan (Dragoş Bucur), un respectat finanţist român, şi împreună au un băiat de 10 ani, extrem de inteligent, David (Ştefan Iancu). Într-o bună zi, în timpul unui botez la care participă în calitate de naşă, poliţia năvăleşte în biserică şi îl arestează pe soţul ei.

Cu această ocazie, Jennifer află că "respectabila" afacere a lui Radu consta de fapt în spălare de bani pentru un temut mafiot local, Spânu - The Madfather (Alex Velea). Aşa se face că Jennifer se trezeşte prinsă într-o poveste cu mafioţi adevăraţi, cum nu văzuse până atunci decât în filme. Mai mult, restricţiile judecătoreşti emise pe numele său o împiedică să iasă din ţară şi, în plus, nici nu este ferm convinsă de vinovăţia soţului ei. Singura soluţie pe care o găseşte pentru a-şi salva familia este să îşi formeze propria sa "familie mafiotă" şi să contracareze astfel acţiunile duşmanului lor, Spânu. În acest demers îndrăzneţ, ea va fi ajutată de o serie de personaje atipice, dar mai ales de fiul său, David, care se dovedeşte a fi mai mult decât un băieţel curajos, devenind un sprijin şi un sfătuitor nesperat.

Cu un scenariu câştigător al concursului Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), semnat de Tudor Voican şi Viorel Mihalcea, "Naşa/ The Godmother" marchează debutul regizoral al tânărului Virgil Nicolaescu. Pentru acest film, Virgil a beneficiat de suportul lui Jesus del Cerro, regizor aflat deja la al cincilea proiect alături de MediaPro Pictures ("Cu un pas înainte", "Contratimp 1", "Contratimp 2" şi "Ho Ho Ho").

Filmul va avea premiera pe 29 aprilie, în cinematografele: CinemaPRO, Hollywood Multiplex, Movieplex şi reţeaua Cinema City (Sun Plaza, Cotroceni, Arad, Cluj, Brăila).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici