Stamen Stantchev îşi deschide bar în Bucureşti

Omul de afaceri bulgar Stamen Stantchev - judecat în procesul privatizărilor strategice pentru acuzaţia de spionaj economic - îşi deschide un bar în Bucureşti, inaugurarea urmând a avea loc, joi seară.

117 afișări
Imaginea articolului Stamen Stantchev îşi deschide bar în Bucureşti

Stamen Stantchev îşi deschide bar în Bucureşti

Stamen Stantchev este patronul clubului situat în strada George Enescu, bulgarul afirmând recent că lucrează "de mult la proiectul privind barul".

Consultantul internaţional susţine că viitorii clienţi se vor putea delecta pe ritmuri de jazz şi, în general, cu muzică de genul "old but gold".

În 19 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea procesul privind privatizările unor societăţi importante în care sunt inculpaţi consultantul internaţional Stamen Stantchev şi foştii consilieri ministeriali Dorinel Mucea şi Mihai Donciu, dosarul fiind trimis la Curtea Constituţională pentru soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate.

Cu două zile înainte, instanţa supremă i-a revocat lui Stantchev interdicţia de a părăsi România.

Acesta a intrat pe piaţa afacerilor cu petrol din România în anul 1992.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici