Hawking a refuzat de mai multe ori invitaţia producătorilor serialului de a apărea într-un episod. El nu se află la prima experienţă cu televiziunea, fiind vocea mai multor personaje din „Familia Simpson” şi „Futurama”. De asemenea, profesorul Hawking a avut şi propria serie de televiziune pentru Channel 4, „Curajoasa nouă lume”, informează BBC.

Atins de scleroză laterală amiotrofică, o maladie paralizantă cu care a fost diagnosticat pe când avea 22 de ani, Stephen Hawking se deplasează într-un scaun cu rotile şi comunică prin intermediul unui computer şi al unui sintetizator vocal.
Scleroza laterală amiotrofică – boala Lou Gehrig – se caracterizează printr-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase ale creierului şi măduvei spinării, denumite neuroni motori, ce comandă muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Boala este progresivă, invalidantă, fatală – mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale devenind mai dificile cu timpul. Cauzele maladiei sunt necunoscute, însă se ştie că circa 5-10% dintre bolnavi prezintă o formă moştenită a acesteia.
După diagnostic, medicii i-au spus că mai are doar câţiva ani de trăit, însă Stephen Hawking a reuşit să supravieţuiască peste 40 de ani şi a devenit un om de ştiinţă recunoscut la nivel internaţional.
„Teoria Big Bang” este un serial de comedie american produs de Chuck Lorre. Personajele lui sunt patru tineri oameni de ştiinţă şi o tânără actriţă aspirantă. De-a lungul timpului, în serial au mai apărut şi alţi oameni de ştiinţă, ca George Smoot şi Brian Greene.
Citeşte şi: „Bună. Numele meu este Stephen Hawking”. Expoziţia care ne poartă în lumea omului de ştiinţă, prezentată chiar de el – VIDEO
Citeşte şi: Stephen Hawking: Va fi dificil de evitat un dezastru în următorii 100 de ani. Care este singura soluţie pentru supravieţuirea omenirii
Citeşte şi: Fiica lui Stephen Hawking: Familia noastră a căzut într-o gaură neagră. Declaraţii şocante despre divorţuri, dependenţa de alcool şi abuzuri