Sticle de vin rosé produs în 2012 de cuplul Jolie-Pitt, vândute în doar câteva ore pe internet

Cele 6.000 de sticle de Miraval 2012, un vin rosé produs pe domeniul deţinut în sudul Franţei de actorii americani Angelina Jolie şi Brad Pitt, s-au vândut joi în doar câteva ore, pe internet, a anunţat agenţia de comunicare care lucrează pentru acest domeniu viticol din Correns.

173 afișări
Imaginea articolului Sticle de vin rosé produs în 2012 de cuplul Jolie-Pitt, vândute în doar câteva ore pe internet

Angelina Jolie, Brad Pitt (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Vânzarea a început la ora 09.00 (08.00 GMT). Toate sticlele au fost vândute înainte de ora 14.00 (13.00 GMT)" pe site-ul domeniului, a declarat aceeaşi agenţie de relaţii publice. Site-ul domeniului Miraval a confirmat la începutul după-amiezii de joi că "rezervarea în regim de exclusivitate a primelor sticle de Miraval 2012 este de acum închisă".

Cu 15 zile înainte de lansarea pe piaţă a 100.000 de sticle, care vor fi propuse depozitelor de vinuri şi posesorilor de restaurante din lumea întreagă, 1.000 de persoane din Franţa au putut astfel să achiziţioneze câte o cutie cu şase sticle de Miraval 2012, la preţul de 105 euro (taxe portuare incluse).

Această ofertă, apărută după un anunţ intens mediatizat în februarie, a fost limitată la şase sticle pentru fiecare persoană.

Angelina Jolie şi Brad Pitt îşi adaugă astfel numele pe o lungă listă de celebrităţi care au investit în industria vinurilor, fie pentru a-şi promova propria imagine, fie din interese financiare sau din pasiune pentru viticultură.

Cei doi actori americani s-au asociat cu o familie franceză de viticultori, Perrin, pentru a produce sortimentul "Miraval Côtes de Provence", al cărui nume provine de la cel al proprietăţii pe care au achiziţionat-o în anul 2008, cu aproximativ 40 de milioane de dolari. Castelul Miraval, datând din secolul al XVII-lea, folosit pe post de reşedinţă de vară de cuplul de actori hollywoodieni, este înconjurat de un domeniu de 500 de hectare, din care aproximativ 50 de hectare sunt cultivate cu viţă-de-vie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici