Susan Boyle, o participantă la "Britain's Got Talent" - record de vizualizări pe YouTube - VIDEO

Interpretarea lui Susan Boyle din cadrul emisiunii concurs "Britain's Got Talent" este cel mai vizionat videoclip postat vreodată pe platforma YouTube, informează site-ul publicaţiei The Telegraph.

103 afișări
Imaginea articolului Susan Boyle, o participantă la "Britain's Got Talent" - record de vizualizări pe YouTube - VIDEO

Susan Boyle, o participantă la "Britain's Got Talent" - record de vizualizări pe YouTube (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Clipul în care Susan Boyle, o şomeră care face voluntariat la biserici, interpretează melodia "I Dreamed A Dream ", din producţia "Mizerabilii", a fost vizionat de 93,5 milioane de ori în doar 11 zile.

Videoclipul cu Susan Boyle a înregistrat de cinci ori mai multe vizionări decât imaginile de la ceremonia de învestitură a preşedintelui american Barack Obama.

Luând în considerare şi vizionările aceluiaşi clip de pe alte site-uri, înregistrarea cu Boyle a fost accesată de peste 100 de milioane de ori.

Susan Boyle este în prezent din ce în ce mai populară şi în Statele Unite, unde a apărut în mai multe emisiuni televizate, astfel încât se estimează că înregistrarea sa de la "Britain's Got Talent" va trece de pragul de 120 de milioane de vizualizări în câteva zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici