The Scorpions şi-a anunţat retragerea

Trupa germană de muzică rock The Scorpions a anunţat, duminică, că va pune capăt unei cariere muzicale de peste 40 de ani, după lansarea unui ultim album şi susţinerea unui ultim turneu mondial.

104 afișări
Imaginea articolului The Scorpions şi-a anunţat retragerea

The Scorpions şi-a anunţat retragerea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Balada "The Wind of Change/ Vântul schimbării", lansată în 1990 şi considerată un simbol al căderii Zidului Berlinului, a devenit un succes la scară mondială, fiind cel mai bine vândut single al anului 1991.

Asocierea trupei The Scorpions cu prăbuşirea Zidului Berlinului a fost consacrată în 1999. Astfel, cu ocazia ceremoniilor organizate pentru a marca a 10-a aniversare a căderii Zidului, rockerii germani au interpretat piesa "The Wind of Change" acompaniaţi de o orchestră compusă din 160 de violoncelişti, sub bagheta lui Rostropovich.

"Da, ne vom retrage", a anunţat fondatorul grupului, chitaristul Rudolf Schenker, în vârstă de 61 de ani, pentru cotidianul german Bild am Sonntag.

"În acest moment, lucrăm la ultimul nostru disc şi pregătim ultimul nostru turneu", care va dura doi sau trei ani, a adăugat muzicianul german, explicând faptul că această retragere este dictată de vârsta înaintată a membrilor trupei.

"Nu dorim ca situaţia să devină jenantă (...) într-o bună zi, corpul nu îţi mai oferă ceea ce doreşti de la el. Noi vrem să ne retragem înainte ca acest lucru să se întâmple" a adăugat muzicianul.

"Nu putem să întinerim şi preferăm să ne retragem după un album de succes", a recunoscut, la rândul său, Klaus Meine, solistul în vârstă de 61 de ani al trupei The Scorpions, care a petrecut 40 de ani la microfonul grupului.

"Vrem să terminăm în glorie şi să ne încheiem cariera printr-un album reuşit şi un turneu spectaculos", a adăugat Klaus Meine.

Grupul The Scorpions, înfiinţat în 1965, are în componenţa actuală cinci muzicieni provenind din ţări diferite, printre care basistul polonez Pawel Maciwoda, în vârstă de 42 de ani, şi toboşarul american James Kottak.

Cel de-al 22-lea album al trupei se intitulează "Sting In The Tail" şi va fi lansat pe 19 martie. Trupa The Scorpions va pleca în ultimul ei turneu mondial care va debuta pe 7 mai la Leipzig şi va cuprinde aproximativ 200 de concerte.

Formaţia a susţinut concerte şi recitaluri şi în România, atât în Bucureşti, cât şi în ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici