Tom Hanks şi Nicole Kidman, printre starurile care vor înmâna premiile Oscar

Tom Hanks, Nicole Kidman şi Harrison Ford figurează printre numeroasele vedete de prim rang ce vor înmâna premiile Oscar câştigătorilor, pe 24 februarie, au anunţat organizatorii galei premiilor Academiei Americane de Film.

4 afișări
Imaginea articolului Tom Hanks şi Nicole Kidman, printre starurile care vor înmâna premiile Oscar

Tom Hanks şi Nicole Kidman, printre starurile care vor înmâna premiile Oscar

Sid Ganis, preşedintele Academiei Americane de Film, şi producătorul galei Oscar, Gil Cates, au dat publicităţii numele starurilor care îşi vor face apariţia pe scena ceremoniei. Printre vedete se numără câştigători ai ediţiei anterioare, precum Helen Mirren (cea mai bună actriţă în rol principal - "Regina"), Forest Whitaker (cel mai bun actor în rol principal - "Ultimul rege al Scoţiei"), Jennifer Hudson (cea mai bună actriţă în rol secundar - "Dreamgirls") şi Alan Arkin (cel mai bun actor în rol secundar - "Fiecare se crede normal").

Actorii şi actriţele care vor urca pe scena teatrului Kodak sunt, în ordine alfabetică: Amy Adams, Jessica Alba, Cate Blanchett, Josh Brolin, Steve Carell, George Clooney, Penelope Cruz, Miley Cyrus, Patrick Dempsey, Cameron Diaz, Colin Farrell, Harrison Ford, Jennifer Garner, Tom Hanks, Anne Hathaway, Katherine Heigl, Jonah Hill, Dwayne "The Rock" Johnson, Nicole Kidman, James McAvoy, Queen Latifah, Seth Rogen, Martin Scorsese, Hilary Swank, John Travolta, Denzel Washington şi Renee Zellweger.

Numele prezentatorilor sunt de obicei anunţate, câte două-trei, rând pe rând, în cursul săptămânilor care precedă gala premiilor Oscar, însă greva scenariştilor, care s-a încheiat marţi, i-a determinat pe organizatori să recurgă la o singură conferinţă de presă pentru a face publice numele vedetelor.

La ceremonie, care va fi urmărită de sute de milioane de telespectatori, vor participa 3.500 de spectatori.

Actorul de comedie Jon Stewart va fi, pentru a doua oară în ultimii trei ani, gazda ceremoniei de decernare a premiilor Oscar.

În ceea ce priveşte textele de prezentare, s-a apelat la câţiva scenarişti care au experienţă în ceea ce priveşte acest eveniment: Hal Kanter, Buz Kohan, Jon Macks şi Bruce Vilanch.

Amy Adams va interpreta melodia "Happy Working Song", unul dintre cele trei cântece din filmul "Magie în Manhattan/ Enchanted" nominalizate la Oscar. Celelalte două cântece din lungmetrajul fantastic "Magie în Manhattan" vor fi interpretate de Kristin Chenoweth şi Marlon Saunders ("That's How You Know") şi Jon McLaughlin ("So Close"). La categoria cel mai bun cântec au mai fost nominalizate "Falling Slowly" ("Once"), interpretat de Glen Hansard şi Marketa Irglova, şi "Raise It Up" ("August Rush"), interpretat de Jamia Simone Nash.

Deşi este destul de târziu pentru promovare televizată, postul ABC a reuşit cu succes să vândă clipuri publicitare. Reţeaua obţine, în medie 1,8 milioane de dolari pe un spot de 30 de secunde, în creştere faţă de anul trecut - 1,7 milioane de dolari.

Gala premiilor Oscar este unul dintre cele mai mari evenimente televizate în Statele Unite de anul acesta, alături de gala Super Bowl.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici