- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (20.01.2019, 17:50)
- Razvan Tupa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Totul despre filmul „OH, RAMONA!”, cu regizoarea Cristina Jacob şi actorul Bogdan Iancu. „Este în engleză pentru că e o poveste universală. Un băiat iubea o fată şi apoi iubea două” - VIDEO
Regizoarea Cristina Jacob şi actorul Bogdan Iancu au vorbit despre experienţa de pe platourile de filmare, relaţia dintre regizor şi actor şi mai ales, despre adolescenţă, tema filmului ”Oh, Ramona!”, care intră pe ecrane de pe 14 februarie.
4421 afișări
Totul despre filmul ”OH, RAMONA!”, cu regizoarea Cristina Jacob şi actorul Bogdan Iancu. „Este în engleză pentru că e o poveste universală. Un băiat iubea o fată şi apoi iubea două” - VIDEO
Cel mai nou film al Cristinei Jacob, ”Oh, Ramona!” , va fi lansat pe data de 14 februarie 2019. Scenariul este adaptarea bestsellerului ”Suge-o Ramona!”, semnat de Andrei Ciobanu.
”Râzi, plângi şi te inspiră către alte lucruri faine”, spune regizoarea despre ”Oh, Ramona!”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O avocată în vârstă de 60 de ani a intrat în istorie. Alejandra Rodríguez a fost încoronată Miss Univers Buenos Aires
-
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari
-
26 aprilie 1986: Dezastrul care a marcat istoria. 38 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl
-
Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada
”Oameni vor putea să fie empatici cu personajele acelea. Toţi am trecut prin lucruri, ori jenante, ori dureroase sau amuzante în adolescenţă. Cred că ăsta e atuul filmului”, a completat Bogdan Iancu.
Bogdan Iancu era licean atunci când a jucat în ”Oh, Ramona”. S-a născut la 7 noiembrie 1999 în Bucuresti, iar primul contact cu industria media a avut-o la vârsta de 4 ani, când a filmat o reclamă la ciocolată. În 2009 a debutat în film cu un rol în ”Ho, ho, ho!”. De atunci a mai jucat şi în ”Condamnat la viaţă/ A Farewell To Fools”, unde a jucat alături de Gerard Depardieu şi Harvey Keitel.
”La casting, Bogdan a venit fără să fi învăţat textul şi iniţial nu am vrut să îl iau în considerare pentru că mi s-a părut că nu-l interesează”, povesteşte Cristina Jacob.
”În ziua respectivă am avut două teze la şcoală. Învăţasem şi textul dar, când am ajuns la probă, mi-am luat blocaj”, râde acum Bogdan Iancu.
”Tu aveai o naivitate şi o puritate pe care e greu să o joci, mai atunci, la 16 ani şi era greu să convingi spectatorii că două fete ca Ramona şi Anemona se pot îndrăgosti în acelaşi timp de cineva care nu are lucrurile astea. (...) Nu arătam nuditate, mai mult îl vedem pe Bogdan. Piele, mai puţin. În rest e foarte multă creativitate... papaya...”, a spus Cristina Jacob.
Întrebată dacă va fi şi partea a doua, Cristina a răspuns: ”Doar publicul va hotărâ dacă va exista şi o continuare pentru «Oh, Ramona!», şi atunci când am făcut «Selfie» eram întrebată dacă o să existe o continuare, dar până nu am văzut răspunsul spectatorilor nu am putut să spun. Dacă veţi veni în număr mare la film, o să ştim că vreţi să vedeţi ce se întâmplă în continuare”.
Cei doi au povestit despre primul sărut din viaţă. Pentru Bogdan Iancu s-a întâmplat pentru filmarea unui videoclip când avea 11 ani şi i se cerea să filmeze un sărut cu partenera de platou care avea 12 ani. Cristina e convinsă că primul ei sărut a fost la 9 ani când a văzut ”Titanic”: ”N-a fost chiar sărut, dar a fost pupat”, spune regizoarea.
”Am avut de adaptat cartea care are 400-500 de pagini într-un film mai scurt de două ore. A trebuit să renunţăm la multe lucruri şi ne-am concentrat mai mult asupra relaţiei personajului Andrei cu cele două fete, Ramona şi Anemona”, a răspuns Cristina Jacob celor care au întrebat ce diferenţe sunt între filmul pe care îl va lansa şi cartea de la care a pornit.
”Filmul este în limba engleză pentru că este o poveste universală. Un băiat iubea o fată şi apoi iubea două. În al doilea rând am avut acces la actori foarte buni care vorbeau engleză şi era o ocazie să facem acest lucru. În plus, adolescenţii cărora ne adresăm sunt obişnuiţi să vadă filme în engleză. (...) Atunci când m-am apucat să fac filme, imediat după facultate, eram mai aproape de vârsta adolescenţei şi mi s-a părut că pot să spun mai uşor poveştile cu care mă identific, cu lucrurile pe care le-am trăit”, spune Cristina. .
”Oh, Ramona” urmăreşte trecerea lui Andrei de la adolescenţă la viaţa de adult, în timp ce experimentează două poveşti de dragoste dintre care nu ştie pe care s-o aleagă.
"Un film despre noua generaţie de tineri români, dar europeni, globali, care trăiesc - la bine şi la rău - după modele şi stiluri de comportament vestice, indiferent unde s-ar afla (...) Viaţa lor, a celor din jurul nostru, este pe zi ce trece tot mai occidentală. Produsele pe care le consumăm (inclusiv cele culturale), mentalităţile şi comportamentele, totul se transformă în contextul globalizării. Până şi vocabularul, tot mai romglez, ne arată forţa acestui fenomen. Pot fi de acord sau nu, însă trebuie să depun mărturie prin film despre epoca în care trăim", a explicat regizoarea.
Filmul este ecranizarea bestsellerului românesc autobiografic ”Suge-o, Ramona!”, de Andrei Ciobanu, care semnează şi scenariul alături de Alex Coteţ şi Cristina Jacob. În viziunea şi execuţia regizorului, povestea devine un film fără limitări culturale, fără graniţe geografice şi lingvistice, pentru o generaţie care trăieşte planetar experienţele irepetabile ale adolescenţei.
Regizorul a optat pentru o echipă internaţională de actori talentaţi: Bogdan Iancu, Aggy K. Adams, Holly Horne, Basil Eidenbenz, Leonardo Boudreau, Andromeda Godfrey, Melanie Ebanks, alături de Smiley, Feli, Andrei Ciobanu, Cristina Ich, Laura Giurcanu, Gina Pistol, Gabriel Jugaru, Howard Dell şi Alex Coteţ.
”Cel mai bine e să vedeţi filmul în sala de cinema, cu sunetul şi atmosfera din sală, e experienţa cea mai bună când se stinge lumina în sală. E o comedie, e despre perioada adolescenţei noastre, momente prin care am trecut toţi. Sunt şi lucruri care te fac să râzi, şi lucruri care te fac să plângi, cred, pentru că sunt şi câteva secvenţe de dramă. Cred că e un bun început de seară pentru acea perioadă. Şi nu numai, şi dacă nu e Valentine´s Day, vrei să ai o seară simpatică alături de cineva drag, mergeţi să vedeţi filmul!”, afirmă Cristina.
Aşteptată, deopotrivă, de fanii cărţii lui Andrei Ciobanu şi de cei ai filmelor "Selfie" şi "Selfie 69" ale Cristinei Iacob, comedia "Oh, Ramona!" va fi lansată în cinematografele din toată ţara pe 14 februarie 2019, de Ziua Îndrăgostiţilor.
Cristina Jacob este regizoare şi scenaristă, autoarea comediilor ”#Selfie” (2014) şi ”#Selfie69” (2016), filmele româneşti cu cel mai mare număr de spectatori în 2014, respectiv 2016. ”#Selfie” a fost cel mai bun debut regizoral de după 1989, din punct de vedere al numărului record de spectatori veniţi la cinema la un film de debut (102.000 de intrări în numai 20 de săptămâni). Dintre peliculele ultimilor 16 ani, ”#Selfie69” rămâne filmul românesc pentru care au intrat în cinemategrafe cei mai mulţi spectatori.
Cristina Jacob este absolventă a unui masterat în cinematografie în cadrul London Film School (2014) şi licenţiată în regie de film (2012) ca şefă de promoţie. Cristina Jacob a mai lansat, în 2015, ”Poveste de dragoste / Love is a story” (2015), cu Dragoş Bucur şi Raluca Aprodu. Filmul a fost selectat în festivaluri precum Montreal World Film Festival (Canada), Festival International du Film d'Amour de Mons (Belgia) şi Portobello Film Festival (Marea Britanie). ”Naşu’” (mediu-metraj, 2012), ”Zestrea” (scurtmetraj, 2011), ”Mircea Veroiu” (documentar, 2010) şi ”Raport despre indiferenţă” (scurtmetraj, 2010) sunt alte câteva titluri semnate de Cristina.
Scurtmetrajul ”Zestrea” a fost selecţionat la Cannes Short Film Corner, Festivalul internaţional de film DaKINO, Festivalul internaţional de film studenţesc CineMAiubit şi Ruby Mountain Film Festival (SUA), unde a câştigat Premiul pentru cel mai bun film de scurtmetraj studenţesc.
Citește pe alephnews.ro: Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotarea UE cu arme nucleare: „Să nu devenim vasalii SUA”
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Franța a descoperit secretul longevității. Peste 31.000 de persoane vor împlini anul acesta peste un secol de viață
Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Lanţul românesc de restaurante ce se luptă cu giganţii KFC şi McDonald’s a facut 48 de milioane de euro anul trecut şi vrea să se extindă cu până la 50 de noi locaţii, inclusiv la nivel international
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
CANCAN.RO
Cum a scris ZANNI numele lui Andrei Ciobanu, pe biletul de nominalizare la Survivor All Stars. A făcut-o intenționat!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe