Tudor Gheorghe va susţine spectacolul "Anotimpurile mele" pe 9 octombrie, la Sala Palatului

Tudor Gheorghe, alături de Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră Madrigal, va susţine spectacolul "Anotimpurile mele" pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

383 afișări
Imaginea articolului Tudor Gheorghe va susţine spectacolul "Anotimpurile mele" pe 9 octombrie, la Sala Palatului

Tudor Gheorghe (Imagine: Emil Badea / Mediafax Foto)

"De fiecare dată când îl ascult - şi asta se întâmplă des -, Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească - populară şi cultă - poate mişca munţii. (...) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup", spunea Marin Sorescu, despre "fenomenul" Tudor Gheorghe.

La rândul său, Tudor Gheorghe a declarat despre spectacolul "Anotimpurile mele": "Prin varietatea tematică, prin perfecţiunea stilistică, prin frumuseţea exprimării atâtor sentimente umane, poezia românească n-are nevoie de artificii spre a fi pusă în valoare în toată splendoarea ei. Dar, într-o vreme când e citită din ce în ce mai puţin, m-am gândit că n-ar strica s-o îmbrac într-o haină de gală şi s-o ofer spre admiraţie cât mai multor degustători de frumos. Aşa au apărut pe rând cele patru anotimpuri ale poeziei româneşti, cântate în acompaniamentul unei orchestre simfonice şi a unui cor academic. Fiecare «anotimp» având, cum e şi normal, ritmul şi culoarea lui. În fiecare spectacol, fie Primăvara, fie Toamna, Vara sau Iarna, sunt presărate bijuterii poetice sau muzicale. Când m-am hotărât să fac acest spectacol - "Anotimpurile mele" - nu m-am gândit decât ce poeme voi nedreptăţi, lipsindu-le de întâlnirea cu publicul care le-a îndrăgit deja în reprezentaţiile cu fiecare anotimp. Voi primi mustrări din partea multor prieteni care vor fi mâhniţi că n-am cântat cutare sau cutare poezie. Vor avea dreptate, dar ce pot face? Credeţi-mă că-mi va fi greu să aleg. Fiţi siguri că voi încerca să vă mulţumesc pe toţi. Dar...vorba lui Caragiale: «Ce păcat, că nu se poate cu de toate!»".

Biletele pentru spectacolul din 9 octombrie au fost puse deja în vânzare prin reţeaua Eventim.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici