Umoristul George Carlin a încetat din viaţă

Umoristul George Carlin, cunoscut la nivel mondial pentru glumele cu droguri, cuvinte murdare şi privitoare la demisia umanităţii, a decedat duminică, la vârsta de 71 de ani, într-un spital din Los Angeles, din cauza unor probleme cu inima.

80 afișări
Imaginea articolului Umoristul George Carlin a încetat din viaţă

Umoristul George Carlin a încetat din viaţă

Carlin, cunoscut atât pentru boala sa de inimă cât şi pentru dependenţa de droguri, a decedat duminică, la Saint John's Health Center din Santa Monica, după ce fusese internat pentru dureri abdominale cu câteva ore înainte, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt Jeff Abraham.

Celebru pentru scheciurile provocatoare şi tăioase realizate mai bine de 50 de ani, Carlin şi-a creat un nume ca opozant al principiilor sociale, economice şi politice convenţionale ale societăţii în anii '70 prin show-ul său "Seven dirty words", care a făcut, în 1978, obiectul unui proces la Curtea Supremă de Justiţie din SUA.

Carlin a scris trei best-seller-uri, a câştigat patru premii Grammy, a înregistrat 22 de albume şi a fost gazda a sute de show-uri.

Actorul, scenaristul şi umoristul american George Dennis Carlin s-a născut pe 12 mai 1937, la New York, unde a copilărit alături de un frate mai mare, crescuţi de mamă. Carlin a fost căsătorit de două ori şi are o fiică, Kelly Carlin McCall.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici