Un Airbus A380 a zburat 14 ore cu o gaură uriaşă în fuselaj

Pasagerii care călătoreau cu un zbor Emirates spre Brisbane, Australia, au rămas uimiţi când au observat o gaură uriaşă în lateralul aeronavei, în timp ce debarcau, scrie CNN.

11427 afișări
Imaginea articolului Un Airbus A380 a zburat 14 ore cu o gaură uriaşă în fuselaj

Sursa foto: Twitter

Cei aflaţi la bordul avionului Airbus A380 au realizat avaria în momentul în care au coborât din avion după zborul de aproximativ 14 ore, pe 1 iulie.

Imagini ale aeronavei apărute pe reţelele de socializare relevă amploarea găurii, care s-a datorat ruperii unui pneu provocată de o "defecţiune tehnică" în timpul călătoriei, potrivit companiei aeriene.

"A fost absolut înspăimântător la început, iar echipajul de cabină ştia că s-ar fi putut întâmpla ceva grav - au fost imediat în contact cu cabina de pilotaj", a scris Andrew Morris, profesor de limba engleză la Universitatea Loughborough din Marea Britanie. "La scurt timp după aceea, şi-au reluat activitatea în mod normal. Comportamentul lor calm a fost liniştitor - ştiau că nu a fost o catastrofă".

Deşi nu se ştie exact de cât timp se afla avionul în aer atunci când s-a produs problema, unele rapoarte sugerează că ar fi fost vorba de aproximativ 45 de minute de zbor.

Site-ul de aviaţie comercială Aviation Herald relatează că echipajul i-a anunţat din timp pe controlorii de trafic aerian de pe aeroportul Brisbane despre situaţie şi a cerut ca aparatul de zbor să fie întâmpinat de serviciile de urgenţă la aterizare

Ulterior, Emirates a emis o declaraţie în care a subliniat că spărtura nu a avut impact asupra "fuselajului, cadrului sau structurii aeronavei".

"Zborul nostru EK430 care zbura de la Dubai la Brisbane pe 1 iulie a avut o defecţiune tehnică", se arată în comunicat.

Compania aeriană a spus că aeronava a aterizat în siguranţă în Australia, iar pasagerii au debarcat conform programului. Avariile de la exteriorul avionului au fost între timp reparate.

"Carenajul a fost complet înlocuit, verificat şi autorizat de ingineri, Airbus şi de toate autorităţile relevante", adaugă Emirates. "Siguranţa pasagerilor şi a echipajului nostru a fost întotdeauna prioritatea noastră principală."

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici