Un bărbat a murit în chinuri după ce a înghiţit un gecko

David Dowell, în vârstă de 34 de ani, tată a trei copii, a murit în urma unei provocări pe care a acceptat-o la o petrecere.

1966 afișări
Imaginea articolului Un bărbat a murit în chinuri după ce a înghiţit un gecko

Cineva l-a provocat pe bărbat să înghită o şopârlă gecko la petrecerea de Crăciun de anul trecut. După 10 zile, bărbatul a murit în chinuri, transmite New York Post.

Prietenii şi familia doresc să afle exact ce l-a ucis pe Dowell.

La doar trei zile după ce a mâncat şopârla, tânărul a început să se simtă rău. Bărbatul din Australia a fost dus la Mater Hospital din Brisbane, „în agonie absolută”, pe 3 decembrie. Chiar dacă pacientul se simţea foarte rău, personalul medical a refuzat iniţial internarea, crezând că este vorba despre o simplă indigestie. L-au internat la insistenţele familiei.

La o zi după aceea, pacientul a fost diagnosticat cu salmonella. Totuşi, Dowell avea simptome mult mai grave: vomita bilă, avea abdomenul foarte umflat, plămânii au început să se umple cu fluid şi avea urina neagră.

Şapte zile mai târziu, David a murit în timpul operaţiei. Potrivit familiei, bărbatul „a putrezit începând de la interior”.

„Moartea lui a fost un mare şoc”, a declarat partenera de viaţă a bărbatului, Allira. „Nu credeam că aşa ceva se va întâmpla. Este încă un şoc”, a adăugat ea pentru 7 News.

Familia doreşte acum răspunsuri, mai ales de la Mater Hospital. Ei susţin că „doctorilor nu le-a păsat cu adevărat” de acest caz.

Cazul seamănă cu unul petrecut tot în Australia. Sam Ballard, un tânăr în vârstă de 27 de ani, a murit în noiembrie 2018 din cauza unor complicaţii apărute după ce a înghiţit un limax în urmă cu opt ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici