Un calendar cu pubisuri feminine, în mare vogă în Italia

Un calendar cu pubisuri feminine fotografiate în prim-plan, semnat de provocatorul fotograf Oliviero Toscani, cunoscut pentru astfel de proiecte scandaloase, este în mare vogă în Italia, unde feministele încearcă să împiedice publicarea sa.

1586 afişări
Imaginea articolului Un calendar cu pubisuri feminine, în mare vogă în Italia

Un calendar cu pubisuri feminine, în mare vogă în Italia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Pentru fiecare lună a fost fotografiat câte un pubis diferit, în prim plan, alternând fire de păr blonde, brune şi roşcate.

"Am vrut să fac fotografii lipsite de glamour-ul celor tradiţionale din lumea modei, în care femeile sunt arătate purtând pantofi cu toc şi cu buze rujate cu roşu aprins (...) şi unde se arată totul mai puţin triunghiul sexului feminin, adevăratul miez al seducţiei", a spus fotograful.

Prin acest calendar este promovată imaginea consorţiului toscan Vera Pelle (piele adevărată, n.r.), un grup de firme care se ocupă de prelucrarea pielii şi care folosesc coloranţi din extracte naturale din plante.

TITLURILE ZILEI

Pentru Toscani, aceste fotografii sunt un simbol al frumuseţii naturale, însă un grup de feministe s-a mobilizat împotriva acestei campanii, considerând-o "contrară moralei".

"Suntem scandalizate faţă de acest al nu-ştiu-câtelea caz în care corpul femeii este folosit pentru a face publicitate", spune Roberta Gavagna, de la asociaţia Artemisia. "Cumva Toscani sugerează că esenţa femeii se află în sexul ei?", se mai întreabă Gavagna.

Toscani îşi apără însă serios cea mai recentă lucrare.

"Sunt multe calendare cu femei sexy care îşi arată coapsele. Fotografiile mele nu sunt deloc diabolice, ele surprind o parte a corpului frumoasă şi sănătoasă", a spus el.

Aceasta nu este prima dată când fotograful milanez de 69 de ani ia ca ţintă lumea modei: în 2007, a lansat o campanie contra anorexiei, având-o ca model pe Isabelle Caro, tânărul manechin cu corpul scheletic, suferind de anorexie de la 13 ani, care a murit în noiembrie anul trecut.

Calendarul lui Toscani a fost deja tipărit în 76.000 de exemplare, ce vor fi distribuite cu versiunea italiană a revistei Rolling Stone.

Consiliul municipal al Florenţei, capitala regiunii Toscana, a votat în această săptămână, în unanimitate, o rezoluţie prin care cere consorţiului de firme să-şi retragă de la publicare calendarul.

"Este normal ca autorităţile să stea să facă aproape o strategie pentru un calendar care nu este deloc vulgar, în timp ce există probleme mult mai serioase în industria pielii?", a spus reprezentantul consorţiului, Simone Remi. "Societăţile noastre se asigură că toate regulile de ecologie, de sănătate şi de siguranţă sunt respectate, însă rivalizăm cu firme care încalcă regulile, fac angajări ilegal şi poluează. Nu este acesta adevăratul scandal?", a mai spus el indignat.

Şi instituţia italiană care se ocupă de reglementarea publicităţii a somat, joi, Vera Pelle să nu facă reclamă la acest calendar, care "constituie o atingere adusă demnităţii persoanei pentru că este comparat corpul femeii cu pielea tăbăcită".

Oliviero Toscani şi-a clădit cariera prin astfel de proiecte provocatoare. El a ilustrat campaniile pentru casa de modă Benetton prezentând un bolnav de SIDA pe moarte, în 1992, sau condamnaţi la moarte din SUA, în 2000. Mai multe campanii ce îi purtau semnătura, printre care cea în care erau înfăţişaţi doi bărbaţi sărutându-se, au fost interzise în Italia.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici