În comuna Vlădeni, la 40 de km de Iaşi, o parcelă de teren de la marginea drumului fură toate privirile. Cât vezi cu ochii, peste tot sunt maci. Acolo este plantată mazăre, dar vântul a răspândit anul trecut sămânţa de mac peste tot. Sute de oameni au mers să-si facă poze. Paznicul a devenit acum un fel de ghid turistic. Proprietarul însă nu are ce face cu macii, pentru că sunt sălbatici şi nu pot fi valorificaţi.
„Peisajul este incredibil şi toată lumea care trece pe aici,vrea să-şi facă o poză. Proprietarul a împrejmuit o parte din teren.Paznicul a făcut cărări pentru ca vizitatorii să nu calce cultura de mazăre, dar să poată să-şi facă poza perfectă.”, Ana-Maria Rus, corespondent MediaFax
„Au văzut pe facebook, pe internet şi toţi vin numai aici. Noi trebuie să păzim mazărea, să nu calce. Râdeam, ziceam că e platou de filmare, hai urcaţi sus aici, ca să nu fărâme. La anul o să fie şi mai mult aici. Niciodată nu am mai văzut să iasă aşa mult mac.”, Botezatu Toader, paznic.
„Noi am văzut pe facebook, ieri postase cineva şi am zis că trebuie să vedem şi noi roşul acesta imens. Să facem nişte poze să imortalizăm momentul. Am mai văzut dar nu aşa mare şi nu la noi în Iaşi”, spune Mirela, o femeie care a venit să facă poză.