Un cascador a murit în timpul filmărilor pentru "The Expendables 2"

Un cascador care filma pentru continuarea filmului de acţiune "Eroi de sacrificiu/ The Expendables", turnată în Bulgaria, a murit pe platourile de filmare, potrivit unor informaţii rămase neconfirmate până la ora publicării acestui articol.

793 afișări
Imaginea articolului Un cascador a murit în timpul filmărilor pentru "The Expendables 2"

Un cascador a murit în timpul filmărilor pentru "The Expendables 2"

Potrivit novinite.com, cascadorul decedat este un cetăţean străin.

Alţi doi cascadori au fost răniţi în acelaşi accident, petrecut, joi seară, într-un rezervor de apă din oraşul Elin Pelin din apropiere de capitala Bulgariei, Sofia, a anunţat postul de televiziune bTV, vineri dimineaţă.

Incidentul s-a produs în timpul filmării unei cascadorii ce implica explozia unei bombe false într-o barcă de cauciuc, în acel rezervor de apă.

Postul bTV a anunţat că autorităţile locale au confirmat că a avut loc un accident în care au fost implicaţi cascadori profesionişti, iar potrivit unor informaţii neoficiale filmul pentru care erau realizate acele cascadorii este "The Expendables 2".

"The Expendables 2", care este filmat la NU Boyana Studios din Sofia, a adus în Bulgaria o serie de actori de legendă ai filmelor de acţiune produse la Hollywood, precum Arnold Schwarzenegger, Silvester Stallone, Bruce Willis, Jean-Claude Van Damme, Chuck Norris şi Jason Statham.

Filmul de acţiune "The Expendables/ Eroi de sacrificiu", regizat şi produs de Sylvester Stallone, lansat în august 2010, prezintă aventurile unei bande de mercenari care primeşte misiunea de a înlătura de la putere un dictator sud-american. Pentru a asigura succesul acestui film de acţiune, Stallone, care deţine un rol în această peliculă, a mizat pe o distribuţie de invidiat, din care fac parte "Stone Cold" Steve Austin, Mickey Rourke, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Jet Li, Jason Statham şi Dolph Lundgren.

În urma succesului "The Expendables/ Eroi de sacrificiu", Sylvester Stallone a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că doreşte să producă o continuare a peliculei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici